Temperaturile scăzute au îngheţat vânzările în târgul second-hand

Ieri dimineaţă, deşi afară erau câteva grade Celsius sub 0, comercianţii care au venit în târgul de haine second-hand îşi întindeau marfa pe mese, sau chiar direct pe jos, pe nişte folii de celofan. Pentru a face faţă gerului, aceştia s-au îmbrăcat în costume groase folosite de obicei la schi, şi-au luat bocanci groşi, îmblăniţi pe interior şi au tras fesuri groase pe cap. Vânzătorii se învârteau în jurul tarabelor, săreau de pe un picior pe celălalt şi suflau în mâini pentru a se încălzi. „Ne-m săturat de frigul acesta. Acum două săptămâni a fost mai ger decât azi. Ne încălzim cum putem, mai bem un ceai sau o cafea, mâncăm ceva cald, pentru că altfel ar fi foarte greu. Nici nu mai vorbesc de vânzare. Merge prost ca să nu zic dezastruos”, spune nea Dan, unul dintre comercianţi.
„Facem focul cu haine vechi ca să ne încălzim”
Pentru a mai uita de frigul afară, aceştia au aprins focul, unde ardeau haine vechi sau încălţăminte prăpădită. „Le dăm foc, dom’ne, că oricum nu le cumpără nimeni. Nu vedeţi că nici nu prea sunt clienţi. Am pus pe foc nişte haine rupte pe care nu le mai pot vinde. Nu e prea bine, dar măcar ne mai încălzim un pic. Iarnă ca asta nu a mai fost de mult. Poate şi-o reveni timpul până săptămâna viitoare”, spune un comerciant. O vânzare bună a făcut ieri în târgul second-hand un tânăr care vindea cafea ceai fierbinte şi cafea. Omul se plimba cu o sacoşă de mare de rafie în care avea câteva termos-uri printre tarabe şi servea prompt pe oricine dorea. „Am cafea fierbinte şi ceai. Cine doreşte, cine mai serveşte?”, strigă tânărul încercând să atragă clienţii. „Pune barosane o cafea mare că am îngheţat aici. Să-ţi dea Dumnezeu sănătate şi să mai treci pe la noi”, spune Marius, un alt comerciant. Argeşenii care au fost ieri în târgul second-hand cu greu au făcut faţă frigului.
Frigul de afară i-a alungat pe clienţii din târg
Oamenii se plimbau printre tarabe mai mult cu mâinile în buzunar. „Am venit să arunc şi eu o privire pe aici, că sunt liber astăzi. Dacă ştiam că e aşa frig mai bine stăteam acasă. Nu caut ceva anume. Am văzut că acum sunt preţuri mici la hainele de vară, tricouri şi pantaloni scurţi. Însă, nu prea am chef să caut, pentru că e foarte frig. Dacă îmi sare ceva în ochi bine, dacă nu asta e”, spune Ionuţ Moncea, din municipiu. Argeşenii se plâng şi distanţa mare faţă de locul în care se desfăşoară târgul second-hand. „Nu prea mai vin des aici, că e cam departe. Trebuia să îi lase pe oameni în continuare lângă stadion. Până se face acolo sală de sport mai trec câţiva ani. Nu aţi văzut că nu s-a mai făcut nimic?! Au adus scheletul acela şi atât. Târgul second-hand trebuia să se desfăşoare acolo până în ziua în care începeau lucrările”, spune Nelu Diaconu, din Curtea de Argeş.
Nici comercianţii care vând haine noi şi care şi-au întins tarabele la intrarea în târg, nu au fost mulţumiţi de vânzarea făcută. „Am vândut trei perechi de şosete până la ora 12:00. Lumea vine, se uită şi pleacă mai departe. Ne merge din ce în ce mai rău. Lumea nu mai are bani să vină des la cumpărături”, spune o femeie care are o tarabă cu haine.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email