Tel Drum, contracte de milioane de euro în zona Curtea de Argeş

Presa naţională a publicat ieri o amplă anchetă în centrul căreia este activitatea uneia dintre cele mai de succes firme de construcţii din ţară, firmă care a avut lucrări şi în zona Curtea de Argeş, Tel Drum. Societatea a participat la licitaţii şi la Curtea de Argeş, dar nu a reuşit să ia niciun contract important.
Tel Drum a ajuns o adevărată companie naţională care a încheiat în ultimii trei ani contracte cu statul de zeci de milioane de euro. Liviu Dragnea este cel care a creat Tel Drum, în 2002, pe vremea când conducea Consiliul Judeţean Teleorman. De la exclusivitate la contractele din Teleorman, odată cu plecarea lui Dragnea în Guvern, Tel Drum a ajuns să lucreze în aproape toată ţara, scrie adevarul.ro.
Vicepremierul Liviu Dragnea, preşedinte executiv al PSD a negat mereu orice legătură cu acţionariatul Tel Drum, în ciuda faptului că toate drumurile firmei din Alexandria duc către el. În perioada 2003-2004, firma a câştigat toate proiectele SAPARD pe drumurile din Teleorman, în valoare de 4,95 milioane euro.
În portofoliul de lucrări al firmei din Alexandria mai intră, pentru perioada 2012-2014: sistem de canalizare la Giuvărăşti- 4.560.415 lei, extindere apă Urzica (Olt)- 1.435.965 lei, sistem centralizat de apă Corbeni-Argeş- 6.447.331 lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email