Ştefan Hruşcă îi va colinda pe argeşeni

Casa de Cultură „George Topârceanu” va găzdui, sâmbătă, 12 decembrie, la ora 16:00, un concert extraordinar de colinde susţinut renumitul artist, muzician şi compozitor Ştefan Hruşcă. „Va fi Concertul Anului la Curtea de Argeş. Ştefan Hruşcă revine după aproximativ 10 ani în municipiul nostru pentru a-i colinda pe argeşeni. Acest concert susţinut la Curtea de Argeş face parte din cadrul unui turneu important. Promit argeşenilor că sala de spectacole a Casei de Cultură va fi pregătită la standarde ridicate pentru a găzdui un astfel de eveniment, care nu trebuie ratat”, a spus Cristian Mitrofan, directorul Casei de Cultură. Preţul unui bilet la acest spectacol va fi de 30 de lei. Ştefan Hruşcă este un interpret român din Maramureş de muzică folk, cunoscut publicului din România mai ales prin colindele pe care le interpretează. A debutat ca artist în anul 1981 cu Cenaclul „Flacăra” şi în doar câţiva ani de zile a susţinut peste 1.000 de spectacole. Pentru cariera sa de artist a primit premii numeroase, dintre care amintim Marele Premiu al Muzicii Folk – 1982, Premiul „Discul de Aur” obţinut cu albumul „Colinde I”, pentru cele mai multe albume vândute – 1991, Al doilea „Disc de Aur”, pentru albumul „La săvârşitu’ lumii” şi Premiul Uniunii Oamenilor de Artă pentru cele mai multe unităţi vândute din albumul „Ziurel de Ziurel” – 1996. Cotidianul INTERES ARGEŞEAN va oferi celor mai fideli cititori posibilitatea de a merge gratis la acest concert extraordinar de colinde. În numărul de luni al ziarului va fi lansat un nou concurs, care are ca premiu o invitaţie la spectacolul susţinut de Ştefan Hruşcă. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email