Târgul săptămânal de haine second-hand va reveni, începând de astăzi, în locul unde s-a desfăşurat tradiţionalul bâlci de Sfânta Maria, după ce săptămâna trecută a fost amenajat în apropierea Stadionului Municipal. „Târgul de haine second-hand va reveni în vechea locaţie, acolo unde se desfăşoară în mod normal. Săptămâna trecută comercianţii de haine au fost mutaţi provizoriu lângă stadionul municipal, pentru a face loc celor care au venit în bâlciul de Sfânta Maria”, a spus Ana Hiru, directorul Serviciului Public Pieţe, Târguri şi Oboare.
Comercianţii şi proprietarii parcului de distracţii au adus la bugetul local în acest an suma de 48.200 lei. „Am avut 178 de locuri disponibile pentru comercianţi, dintre care numai 8 sau 10 au rămas neocupate. Pentru o perioadă de 5 zile s-a perceput o taxă de valoare de 150 de lei. Nu s-au întâmplat incidente în bâlci pentru că poliţiştii şi-au făcut datoria foarte bine. Sunt mulţumită de încasările realizate, mai ales că suntem într-o perioadă de criză economică. Pentru a amenaja spaţiul în bâlci am cheltuit doar 1.300 de lei, pentru pietrişul care l-am adus aici”, a mai spus Ana Hiru.