Tamaşiana a adus la Cicăneşti sute de oameni

Ieri, la Cicăneşti s-a sărbătorit cea de-a 32-a ediţie a Tamaşianei, şi sute de săteni dar şi argeşeni din alte zone au participat la sărbătoare. Tarabe de la care se puteau cumpăra de toate, de la dulciuri şi jucării la haine şi încălţări, mici şi fripturi sfârâind pe grătare, tiribombe pentru copii, tobogane, vată de zahăr, spectacol folcloric, toate au fost în măsură să le facă ziua fericită participanţilor la Tamaşiană.
Primarul comunei, Ion Ionescu, a premiat mai mulţi săteni. Astfel, 45 de locuitori ai localităţii, care au împlinit 50 de ani de căsnicie, au primit diplome de recunoştinţă din partea comunităţii locale pentru exemplul pe care îl dau. Printre cei premiaţi s-a aflat şi un cuplu care tocmai împlinise 70 de ani de căsnicie, dar cei doi soţi, bătrâni şi bolnavi, nu au putut ajunge la Tamaş. Deputatul Mihai Deaconu, în al cărui Colegiu se află şi comuna Cicăneşti, a venit la Tamaşiana de anul acesta. „Fiind la cea de-a 32-a ediţie înseamnă că tradiţia s-a format deja. Primarul e un om gospodar, care a făcut multe lucruri pentru comună, şi perpetuarea tradiţiei Tamaşianei este unul dintre lucrurile bune”, ne-a spus deputatul Deaconu.
„Anul acesta avem ediţia cu numărul 32. Sunt mai mulţi agenţi economici decât la ediţiile anterioare şi parcă sunt şi mai mulţi oameni. Ne bucurăm că am reuşit să le oferim celor din Cicăneşti şi celor veniţi din alte părţi o zi frumoasă, şi sperăm ca Tamaşiana să fie din ce mai cunoscută”, ne-a declarat primarul Ion Ionescu. După festivitatea de premiere, pe scena amenajată la Tamaş au evoluat mai multe ansambluri folclorice precum şi artişti populari din zonă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email