În perioada 22-24 noiembrie, TSD Argeș a organizat Tabăra politică de dezvoltare personală și leadership, eveniment la care au participat 130 de tineri, reprezentanți ai organizațiilor din întreg județul.
La eveniment au fost prezenți președintele executiv TSD, Ioana Pop, vicepreședintele TSD, Răzvan Crețan, președintele Consiliului Național al TSD, Marius Dunca, și secretarul general al TSD, Gabriel Petrea.
Programul taberei a cuprins activități de team-building, socializare și coeziune, motivare și dezvoltare, și cursuri de comunicare politică. Un punct important al întâlnirii l-a reprezentat stabilirea calendarului de acțiuni politice al TSD Argeș: conturarea echipelor de campanie pentru alegerile europarlamentare și prezidențiale, organizarea acțiunilor cu prilejul sărbătorilor de iarnă, proiecte legislative pentru tineret, dezvoltarea rețelei de comunicare electronică și dezvoltarea unor traininguri în domeniul accesării fondurilor europene.
Tinerii social-democrați au primit sfaturi utile referitoare la dezvoltarea personală și profesională, invitații de la nivel național militând pentru puterea exemplului, pentru cariere solide și pentru implicare în viața comunității.
Președintele executiv Ioana Pop a prezentat trei proiecte pentru tineret pe care le susține cu toată forța: crearea unui departament de prognoză pentru meserii de viitor, provenit din necesitatea armonizării curriculei școlare cu nevoile reale de pe piața muncii – Ghidul meseriilor; implicarea tinerilor în agricultură, un domeniu extrem de important, cu un potențial extraordinar și programul Inteligența rămâne acasă.
De asemenea, vicepreședintele TSD Răzvan Crețan a oferit informații importante despre proiectele pe care tinerii le pot accesa prin intermediul fondurilor europene, în vreme ce președintele CNTSD, Marius Dunca, a susținut importanța educației permanente pentru construcția unor cariere solide, transmițându-le tinerilor argeșeni că unitatea și solidaritatea sunt valori esențiale pentru reușita oricărui demers politic.
TSD Argeș a fost a doua echipă din țară care a organizat o tabără politică după Congresul de la Brașov din această toamnă.
„Faptul că tinerii au răspuns prezent primei întâlniri de amploare după ce am preluat președinția organizației nu poate decât să mă bucure. Pentru a implementa proiecte de succes trebuie să ne întâlnim cât mai des, să avem inițiativă, să ne dorim să schimbăm lucruri și să acționăm ca atare. Am considerat că organizarea unei tabere politice reprezintă un moment potrivit pentru a aduna cele mai bune idei, pentru a ne organiza, mai ales că urmează o perioadă plină, sărbătorile de iarnă, iar mai apoi alegerile europarlamentare și cele prezidențiale”, a afirmat Georgiana Drăghici, președintele TSD Argeș.