Sute de clienţi ai Aquaterm au restanţe la plata facturilor

409 dintre clienţii societăţii de apă canal din Curtea de Argeş, Aquaterm SA, au restanţe la plata facturilor. Cum Aquaterm nu furnizează apă doar la Curtea de Argeş, 246 dintre ei sunt din municipiu, iar restul de prin comunele învecinate. Toţi au primit somaţii de plată în urma cărora Aquaterm a încasat 72.537,91 lei. În total s-au stins integral debitele datorate până la 31 martie 2020 de către 190 de utilizatori ai serviciilor societăţii, iar alţii achită eşalonat până la recuperarea integrală a debitului de către Aquaterm.

Sunt aproape 20 de datornici care au mutit, s-au mutat sau nu mai pot fi găsiţi, datoria lor însumând aproximativ 22.000 de lei.

Conform raportului de activitate al Consiliului de Administraţie al Aquaterm pentru anul trecut, sunt locuitori ai municipiului care datorează Aquaterm sume de peste 3000 de lei, iar pentru aceştia s-au făcut dosare de executare silită.

Un nou preşedinte al Consiliului de Administraţie

De la începutul acestei luni, Consiliul de Administraţie al Aquaterm are un nou preşedinte, pe omul de afaceri Dumitru Giuclea. El i-a luat locul lui Ionuţ Andrei, care a demisionat şi a intrat în Consiliul de Administraţie al Spitalului Municipal. Din Consiliu mai fac parte Claudia Mihăilescu (director general),  Mihai Stoicescu, Adriana Ciorbaru şii Bogdan Socaciu.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email