Suspect reţinut pentru nouă furturi

Agenţii de la Secţia de Poliţie Rurală Albeştii de Argeş au reuşit să identifice autorul a nouă infracţiuni de furt din locuinţe. „În urma cercetărilor a fost probată şi stabilită vinovăţia bărbatului într-un număr de şapte cauze penale, dintre care o parte înregistrate iniţial cu autori necunoscuţi. Organele de cercetare penală s-au sesizat din oficiu si cu privire la comiterea altor două infracţiuni de furt calificat de către acelaşi autor”, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş. Anchetatorii au stabilit că, în cursul acestui an, suspectul a sustras bunuri din mai multe curţi şi locuinţe, prejudiciul total ridicându-se la aproximativ 12.000 de lei. Individul a fost reţinut pentru 24 de ore şi a fost prezentat la Judecătoria Curtea de Argeş cu propunere de arestare preventivă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email