Sunt prognozate creşteri de debite pe râurile din Argeş

Hidrologii au avertizat că debitele râurilor din bazinul hidrografic Argeş-Vedea vor fi în creştere. „Ca urmare a efectului combinat al precipitatiilor în curs, celor prognozate şi propagării, sunt posibile unele creşteri mai importante de debite pe râurile mici din zona de deal şi de munte”, se arată într-un comunicat transmis de Administraţia Bazinală de Apă Argeş-Vedea. Potrivit prognozelor, până în cursul zilei de astăzi vor cădea cantităţi de precipitaţii însemnate cantitativ, în special în zonele deluroase din Muntenia, dar şi în zona montana, putându-se depăşi local 25-30 de litri pe metrul pătrat. La staţiile hidrometrice din bazinul hidrografic Argeş-Vedea s-au înregistrat şi în ultimele zile precipitaţii generalizate, maxima de 19 litri pe metrul pătrat fiind înregistrată la staţia hidrometrică Moara din Groapă, de pe râul Neajlov, în timp ce la Piteşti volumul de precipitaţii a depăşit 11 litri pe metrul pătrat. În principalele lacuri de acumulare din bazinul hidrografical râului Argeş este stocat în prezent un volum de apă de 551 de milioane de metri cubi, reprezentând 73 % din capacitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email