„Sunt profesoară în Curtea de Argeş şi nu-mi este ruşine cu meseria mea, dar îmi e ruşine cu salariul”

Acest colţ de pagină vă este dedicat în fiecare zi. Datorită faptului că pe site-ul nostru, www.interesargesean.ro, sunt foarte multe comentarii interesante, iar o pagină de ziar pe săptămână nu le poate cuprinde, am decis ca în fiecare zi Interes Argeşean să cuprindă rubrica cititorului. Aici citiţi cele mai interesante comentarii postate pe www.interesargesean.ro. Aveţi cuvântul!
„Un procuror a avut de rezolvat anul trecut 2.586 de dosare”, este titlul unui articol apărut de curând în ziarul nostru. Iată cum comentează cititorii noştri materialul – „Muncă pe banii comunităţii. Situaţia e mai complexă decât pare. Problema cea mai gravă este că se ajunge la procuror cu orice tâmpenie. Sunt oameni care au mania de a reclama orice, indiferent dacă au sau nu dreptate. Aceasta face că procurorul şi implicit poliţistul ce face ancheta, să se ocupe mai mult de reclamaţii nefondate, închipuiri sau invenţii ale unor maniaci. În loc ca aceşti indivizi să fie penalizaţi pentru reclamaţii false, ei sunt lăsaţi în pace, pentru că altfel nu se ştie cât ar mai avea de lucru cei despre care vorbeam mai sus. O listă a cauzelor rezolvate ar fi interesantă, nu credeţi?”  

Versurile doamnei Liliana Rada, publicate de ziarul nostru, sunt apreciate de cititori şi comentate astfel. „Talent deosebit. Sunt profesoară în Curtea de Argeş şi nu-mi este ruşine cu meseria mea, dar îmi e ruşine cu salariul. Aşa este, trăim vremuri critice  
Felicitari doamnei care are asemenea inspiraţie pentru versuri, mulţi ar vrea să lege două propoziţii corect dar nu reuşesc. Multă inspiraţie în continuare şi succes ziarului”, ne scrie Luminiţa.
Doamna Liliana Rada ne-a trimis câteva versuri inspirate de articolul „Circ la Primărie”.

Mulţimea umilită
Ceartă, altceva ce ştim
Decât ţara să servim?
Uşor e să ne schimbăm
Unul l’altul să ţipam.

Asta ştiu consilierii,
Dau exemplu ca şomerii
Să se sature de ceartă
S-aibă după ce bea apă.

Aşa e la grupa mică
Se ceartă, se-mping şi ţipă,
Dar aici, e mai ceva
Îşi scot ochii, miercurea.

Sunt ca şi copiii-n faşă
Fac pe ei, dar nu le păsa,
Mizeria-i înghiţită
De mulţimea umilită.

De pampers au de la noi,
Adună taxele joi,
Se schimbă fără ruşine
Că doar asta ştiu ei bine.

Ne ajută cu ceva
Schimbarea de miercurea?
Nuuu, n-ajută cu nimic
Mai mult face un limbric
Prezenţa îi e simţită
Dar scapi de el într-o clipă.
Ăstora de le dai prafuri
Nu-ţi ajung vreo 10 rafturi,
Aşa sunt de atacaţi
De microbul ucigaş.

De mândrie şi-aroganţă
De indiferenţă grasă
De noi nu-i interesează
Doar de ei, să stea în faţă

Bine e, că -i răsplătim
Nu-i lăsăm, îi sprijinim
Dându-le taxe mai des
Creăm drum spre crud succes.

Zic aşa, la mintea mea
Că gaina-i mai ceva
Ea măcar face un ou
Dar ei au minte de … .
Numai că, bou-i deştept
Nu îi trebuie succes
Se descurcă mândru tare
Cu ce are-ntre picioare.

Pentru articolul despre gropile din oraş, aceeaşi doamnă ne scrie.           

Deşertul haios
Gropi, gropiţe, gropişoare
Una ca alta mai mare,
Suferinţa mare-ar fi
Dacă gropi n-am mai găsi.
Cred că toate adunate
Dac’ar fi impozitate,
Beneficiu-am folosi
Până am îmbătrâni.

Domnul, aşa zis primar,
De le-ar face inventar,
Făr-a-şi stoarce creierul
Le-ar nimeri numărul.
Că-s aşa de înşirate
Ca mărgelele pe aţe,
Sau frăguţele pe pai
Mândre îs, că loc nu ai.

Sigur şi din avion,
Le zăreşti dese-n beton
Nu te uiţi a doua oară,
Că numărul te omoară.

Dac-am face un concurs,
Cât-un ban s-arunc în plus
Dintr-o groap-am aduna
Toată lefuşoară ta.
Eeeee!nu vă grăbiţi aşa,
Leafa pe-un an şi ceva .

De-ar fi groapă serioasă
Cheta ar fi mai cărnoasă,
Dintr-o groap-am aduna
Pe-un deceniu leafa ta.

O propunere mă-ncântă
Să umplem… cu ce mănâncă,
Domnii noştri-n primării
Gropile iute-am stârpi.
Că acel …deşert haios
Se închegă cuviincios,
De miroase nu-i nimic
Măcar gropile-am unit.

Sper că n-am fost ne’nţeles
Prin deşertul meu haios,
Dar aş vrea să nu-i jignesc,
C-o fac ei, destul de des.  
De vroiam să-i umilesc
Îl numeam deşert jegos
Cum respect le port oricum
Le urez apetit bun.

Cum astăzi este 1 martie, Liliana Rada ne trimite un mărţişor sub formă de poezie. Iată-l.

Azi mărtisoru’-nzăpezit
Pe-un fulg de nea a prevestit,
Că primăvara-ntârziată
Căpşorul mai târziu şi-arată.

Pentru fiinţa mult iubită
Drept mărtişor, binevenită
Ar fi dovada de iubire
Ce-n suflet stă, drept mărturie.

Fără cuvinte, fără bani
Iubirea sinceră de-o dai
fără averi, fără efort
Azi inimii, oferi confort.

Celor ce nimeni nu-i gândeşte
Trimit acum, cavalereşe
Simbolicul meu mărţişor
Un gând bun, cu preţ enorm.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email