Succesurile lor, eşecele noastre!

Am ajuns să ne reprezinte în Europa oameni care habar n-au ce înseamnă diplomaţie, cultură sau politică. Din asta am avut de ales, asta am ales! Dar, s-o luăm pe rând.

PSD e fericit. Argeşul îşi păstrează culoarea roşie, iar asta numai datorită unei bune organizări a partidului. Sunt precum caracatiţa, peste tot şi în toate. Dacă vreo organizaţie cât de mică nu se conformează, vai de capul membrilor ei. Toate zilele comunelor s-au mutat acum, înainte de alegeri. Chiar şi Festivalul Ţuicii de la Coşeşti, care se organiza toamna, evident, că atunci se face ţuica. Dar, dacă vor şefii PSD, se face ţuica acum! S-a făcut, iar partidul a ieşit primul.

PD-L e supărat. Dar numai în Argeş, nu la nivel central. Una peste alta a ieşit bine, doar că argeşenii sunt prea mult roşii şi prea puţin galbeni, ca să iasă portocalii. Dar au fost impresionaţi de EBA, acest produs al lui Băsescu, prin care şi-a asigurat câteva procente în plus. A primit cadou pentru reuşită un nou carnet de membru PD-L, imediat după închiderea urnelor. Ce se va mai bate cu pumnii în piept fata lui tata, pentru că a fost aleasă uninominal! Nu va şti cum să exprime înaltele sentimente, dar nu contează, pentru că merge la Bruxelles şi reprezintă România. Doar să nu vorbească în limba maternă, ca să nu ne facă de râs.

PRM jubilează. Cum să nu jubileze, când investiţia în ‘nea Gigi a dat roade?! Eu, una, abia aştept spectacolul în care Vadim şi Becali se vor certa. Nu va dura mult şi vom avea din nou circ. Dar până atunci, Gigi Becali merge în Parlamentul European?!? Vai de capul nostru… Şi să nu aud peremiştii locali că îşi asumă acest mirific rezultat!

PNL se miuţeşte. Mic şi umil, aşa a ajuns în Argeş Partidul Naţional Liberal. Poate dacă Adrian Miuţescu ar aloca mai puţin timp propriei victimizări şi mai mult timp construirii unei bune imagini, rezultatele ar fi altele. Din punctul meu de vedere, problema lui este strict de imagine, şi nu de eforturile depuse. Ori e consiliat prost, ori e prea încăpăţânat. Dar e lider politic şi trebuie să îşi asume această săgeată cu vârful din ce în ce mai în jos!

Cam asta am primit, cam asta am votat. 33 de români umpluţi de glorie ne vor reprezenta în Europa. Doar câţiva decenţi (sau docenţi) şi prea mulţi ipocriţi şi inculţi. Contează foarte mult!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email