Străini în vizită la Centrul de Zi „Marina”

Ziua Internaţională de Conştientizare a Autismului care s-a sărbătorit ieri la nivel mondial a fost marcată şi la Curtea de Argeş printr-o serie de acţiuni organizate de Şcoala Gimnazială „Marina”, în parteneriat cu Fundaţia „Hand Rom”.
Manifestările dedicate acestei zile au început cu o vizită la Centrul de Zi „Marina” la care au participat primarul Nicolae Diaconu, Adrian Macovei,  şeful Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Argeş, dar şi de un grup format din 22 de persoane din mai multe ţări, care se află în vizită în România. Totodată, primarul Diaconu i-a condus pe invitaţi şi la noul centru pentru copii cu dizabilităţi de la Valea Sasului. „Cei 22 de membrii ai delegaţiei sunt implicaţi într-un proiect ce se desfăşoară în cadrul programului „Învăţarea pe tot timpul vieţii”, sub deviza „Sunetul tăcerii”, care se adresează persoanelor surdo-mute. Aceştia doresc să se informeze asupra problemelor existente în acest domeniu şi să contribuie la sensibilizarea instituţiilor publice şi a comunităţii locale pentru a crea condiţii normale de comunicare cu persoanele surdo-mute şi a atenua efectele dizabilităţii respective”, a declarat Emilian Dragnea, preşedintele Asociaţiei Argeş-Solidaire, unul din partenerii proiectului.
Întâlnire în sala de şedinţe a Primăriei
De asemenea, după vizita la cele două centre, cu toţii au mers în sala de şedinţe a Primăriei municipiului Curtea de Argeş, unde s-au întâlnit cu copiii care suferă de autism, din cadrul Centrului de Zi „Marina”. „Vă mulţumesc tuturor pentru participare, dar şi voluntarilor din cadrul TSD, dar şi celor de la Liceul Tehnologic „Constantin Dobrescu” şi Colegiul Naţional „Vlaicu Vodă” care ne-au sprijinit în organizarea acestei acţiuni. Încercăm astăzi să explicăm ceea ce înseamnă autismul, care de multe ori este greu de înţeles, dar să şi atragem atenţia asupra problemelor cu care se confruntă copiii cu autism”, a declarat prof. Maria Deaconu, directorul Şcolii Gimnaziale „Marina”.
Copiii au împărţit baloane albastre şi pliante
Apoi, Costel Nicolae a vorbit despre înfiinţarea Fundaţiei Hand Rom, după care invitaţii au urmărit un film de prezentare cu toate lucrările de reabilitare ce s-au realizat în cadrul Centrului de Zi „Marina”. „Am înfiinţat Fundaţia „Hand Rom” în anul 1999, ca o măsură alternativă la celelalte care existau atunci. Am încercat să oferim copiilor cu dizabilităţi accesul la educaţie şi terapii, iar cu sprijinul UNICEF România am înfiinţat primul centru de zi la care erau înscrişi 15 copii. După ceva timp am înfiinţat un alt centru la o distanţă de 40 de kilometri de Curtea de Argeş, centru care a fost dat în administrarea Asociaţiei Părinţilor. Sunt convins ca lucrurile vor merge din ce în ce mai bine datorită implicării şi responsabilităţii de care au dat dovadă autorităţile locale, dar şi companiile care vor să ne sprijine. Avem satisfacţia că echipa noastră este una de profesionişti care s-a format tot timpul şi s-a experimentat .”, a declarat Costel Nicolae, director general Fundaţia  „Hand Rom”.
La finalul evenimentului copiii de la Şcoala Gimnazială „Marina” au susţinut un program artistic deosebit, după care au împărţit baloane albastre şi pliante invitaţilor, dar şi altor persoane, încercând să atragă atenţia asupra problemelor cu care se confruntă cei cu autism.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email