Stradă ultracentrală plină de gropi

Strada Matei Basarab, aflată la o sută de metri de Bulevard, este extrem de circulată. Este străduţa care face legătura între Bulevard şi strada Cuza Vodă. Deşi este centrală şi aglomerată, e brăzdată de multe şanţuri şi plină de gropi, iar cei care au drum zilnic prin zonă spun că maşinile se strică des din cauza carosabilului.

„Cred că strada asta nu a mai fost asfaltată de peste 20 de ani. S-au săpat şanţuri în toate părţile, s-au săpat gropi pentru diverse, iar reparaţiile au fost făcute în doru’ lelii, cum se spune”, ne-a mărturisit un locatar.

Şi trotuarele sunt în mare suferinţă pe această stradă. Cum intri dinspre Bulevard, pe partea dreaptă sunt pline de gropi, iar pe partea stângă sunt foarte înguste şi tot pline de gropi.

Vizibilitatea este foarte proastă, în ciuda oglinzii rutiere puse acolo de vreun an. În intersecţia cu strada Despina Doamna asfaltul e bun, dar când intri iar pe Matei Basarab, după intersecţie, apar gropile şi şanţurile din nou.

Dacă strada Despina Doamna a fost asfaltată şi reparată cam în fiecare an, pentru ca primăvara să arate aproape le fel de prost, Matei Basarab nu a avut parte de atenţia administraţiei locale de mult timp. E ciudat, pentru că este una dintre străduţele importante din centru, mai ales de când au fost instituite sensuri unice.

Nico şansă pentru reparaţii

Serviciul Public de Gospodărie Comunală (SPGC) este cel care are grijă de străzile din Curtea de Argeş, iar directorul acestuia, Ioan Ghiţă, nici măcar nu-şi  mai aminteşte când a fost asfaltată ultima oară strada Matei Basarab. „Porţiunea de la intersecţia cu Despina Doamna până la strada Cuza Vodă cred că a fost asfaltată în anul 2000, dar prima parte a străzii Matei Basarab, intrarea dinspre Bulevard, nici nu-mi amintesc când a fost asfaltată”, ne-a spus Ioan Ghiţă. El recunoaşte că este una dintre străzile cele mai importante din oraş, dar nu ştie când ar putea fi asfaltată, iar trotuarele, reparate. În niciun caz la anul şi în niciun caz de către SPGC. „Am aflat că un proiect al Primăriei, cel cu amenajarea pistelor de biciclişti, ar include şi această stradă pe care s-ar face trotuare din granit. Noi nu putem la Serviciu Public să o băgăm în programul de lucrări dacă este inclusă cu lucrări într-un proiect”, a mai spus directorul SPGC.

Dacă o altă stradă importantă, Banu Mărăcine, cea care trece prin faţa Şcolii „Mircea cel Bătrân”, a fost cârpită de Serviciul Public în fiecare primăvară, pentru ca în primăvara următoare gropile să fie fix la fel, pe Matei Basarab SPGC nu a intervenit deloc  în ultimii 19 ani. În toată această perioadă s-au legat la canalizare locatarii, au apărut avarii la reţelele de apă iar asfaltul, şi aşa spart, a fost spart din nou, etc.

E foarte posibil ca în primăvara următoare strada Matei Basarab să fie impracticabilă, dacă nu se face ceva, iar de făcut se vede că nu sunt şanse. Cum nici ca proiectul menţionat mai sus să fie implementat într-un an nu e posibil, strada Matei Basarab va rămâne o uliţă plină de gropi în plin centru al unui oraş regal.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email