Strada Nordului este o ruşine pentru administraţia locală! 500 de oameni şi sute de autovehicule trec zilnic prin gropi

De câţiva ani autorităţile promit că strada va fi asfaltată

Primarul Panţurescu spune că în bugetul pe acest an vor fi prevăzuţi bani pentru reparaţii

„Bună ziua, vă rog frumos, puteți să filmați strada Nordului care duce la fabrica Karcher, este plină de gropi, s-a înlocuit conducta de apă de anul trecut.Poate vede și d-l primar?”, este mesajul pe care o cititoare l-a trimis ziarului nostru. Strada Nordului, cea care duce spre fabrica menţionată şi spre Fuchs, este o bătaie de joc la adresa firmelor şi a angajaţilor acestora, firme şi angajaţi care alimentează bugetul local din impozitele şi taxele pe care le plătesc.

Strada Nordului este plină de gropi de mulţi ani, cam de când Aquaterm spărgea asfaltul la câteva zile ca să repare avariile la reţeaua de apă. Care reţea a fost făcută iniţial foarte prost, spun specialiştii. După ani de zile în care societăţile din zonă s-au plâns oficial Primăriei că sunt „în dificultate” din cauza carosabilului ciuruit, administraţia locală a decis că a venit momentul să schimbe reţeaua de apă. Sigur, nu curând, ci abia anul trecut, deşi în fiecare buget local din 2016 încoace asfaltarea străzii Nordului a fost trecută, teoretic, la „priorităţi”. Cum abia anul trecut Aquaterm a primit bani ca să refacă reţeaua de apă, anul acesta ar fi ceva sepranţe să fie şi asfaltată strada. „Nu ne putem bate joc de 500 de oameni, câţi lucrează acolo, trebuie să asfaltăm strada. Când o să avem buget o să avem priorităţi, iar strada Nordului este o prioritate”, a spus primarul Constantin Panţurescu la ultima şedinţă de Consiliu Local.

„Nu vedem prea des în ţară aşa ceva!”

E imposibil să mergi chiar şi pe jos fără să ocoleşti gropile. Maşinile se aşteaptă una pe cealaltă să treacă, pentru că nu pot trece două autoturisme în acelaşi timp. Camioanele o duc însă şi mai greu.

Un tir cu numere de Mehedinţi era parcat în apropiere de intrarea la Karcher, iar şoferul mânca în cabină. L-am întrebat dacă a mai văzut prin alte oraşe străzi ca cea pe care îşi parcase mastodontul. „Sincer să vă spun, nu. Am fost în toată ţara cu camionul, dar nu prea am văzut. Auzisem de Curtea de Argeş că e oraş frumos, şi cred că aşa e, dar când am ajuns aici nu mi-a venit să cred. Pe alte străzi pe care am trecut nu era aşa, puteai merge, nu aveau gropi, mă refer de la intrarea în oraş până aici. Aici însă s-a clătinat vagonul de parcă…Păcat, vreau să vin la vară cu familia la Mănăstire, cu maşina mea, poate în restul oraşului nu sunt aşa gropi mari”, ne-a mărturisit şoferul.

„Locuiesc aici,la Valea Uleului, şi merg spre casă pe aici. Vai de maşina mea, de ani de zile ne plângem că strada asta e dezastru. Acum parcă e mai rău ca niciodată. De ce nu se face nimic, nu ştiu. Până anul trecut erau tot timpul cei de la Aquaterm şi reparau ceva. Spărgeau strada, o lăsau aşa, peste o săptămână veneau iarăşi, mai spărgeau în alt loc sau tot acolo şi de aia a ajuns aşa. Acum am înţeles că au reparat problemele la apă dar asfaltul e vai de el, practic nu prea mai e”, ne-a spus un şofer care trecea prin zonă ocolind cu mare grijă gropile.

Mai sunt şi alte probleme

Asfaltul e plin de gropi, dar asta nu este singura problemă. Cum activitatea de producţie a crescut considerabil la fabricile din zonă, zeci de camioane trec zilnic şi uneori staţionează aşteptând să fie încărcate sau descărcate, iar strada ar trebui lărgită. Şi acesta este un proiect despre  care administraţia locală din ultimii 10 ani a spus că e „prioritar”. S-a vorbit despre construirea unei şosele de centură, iar sensul giratoriu de la Ivancea este, teoretic, parte a unui plan de realizare a acesteia. Strada Nordului, lărgită, ar trebui să continue spre strada Valea Iaşului, spre sensul giratoriu.

Din 2018 încoace la fiecare dezbatere publică sau în Consiliul Local a bugetului s-a spus că asfaltarea străzii Nordului este prioritară. Anul acesta se spune la fel. Rămâne de văzut dacă este tot doar o promisiune.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email