Sunt câteva străzi importante din Curtea de Argeş care arata ca nişte uliţe de ţară, dar pentru care se plăteşte impozit de municipiu. Unii dintre locuitorii acestora ar vrea să fie „daţi” de comunele învecinate, măcar să nu mai plătească atât de mult la Primărie pentru nişte condiţii pe care nu le au. Este cazul celor din Buşaga sau Noapteş. Alţii, însă, achită cu conştiinciozitate taxele şi impozitele locale şi fac drumuri dese la administraţia locală încercând să-i înduplece pe edili să le aducă apă şi canalizare pe stradă, să le asfalteze drumul. Nu au avut succes nici unii nici alţii până acum, dar încă mai speră, pentru că nu au încotro. Şi-au făcut case mari şi frumoase, au maşini bune, dar înoată cu ele prin noroaie până intră în curte. Aşa se întâmplă pe strada Fântânele.
Apa curentă băgată de locuitori, „dublată” de autorităţi
„Trebuia să veniţi mai demult aici, când ploua, când rămâneai blocat în balta plină cu apă”, ne spune un locuitor al străzii Fântânele. Artera este perpendiculară pe strada Valea Danului, la câteva minute de intersecţia Meteor. Nu are mai mult de un kilometru, un kilometru şi jumătate, dar nu este de fapt stradă, ci o uliţă ceva mai lată, plină de gropi. În depărtare se văd munţii albi de zăpadă şi dealurile. Peisajul e frumos dacă te uiţi doar în sus. Casele sunt şi ele frumoase, vile cu grădini generoase, cu livezi. Vara trebuie să fie o minunăţie aici, dar numai când nu plouă. Carosabilul însă e distrus complet.
„Am fost de nenumărate ori la Primărie, am trimis memorii, cereri, reclamaţii, de toate, şi toate au fost degeaba. Tot ce s-a făcut aici am făcut noi, pe banii noştri”, ne spune un alt locuitor, care ne povesteşte o întâmplare care ar putea fi amuzantă dar este cam tragică. „Dacă am văzut că nimeni de la Primărie nu ne bagă în seamă am zis să ne băgăm noi apa şi aşa am făcut. După un timp au venit de la Primărie să bage şi ei apa. Le-am spus – nu mai săpaţi măi oamenilor aici, că avem ţeavă băgată, avem tot ce ne trebuie, avem apă curentă. Duceţi-vă cu ea acolo unde nu este. Ei au zis că şefu’ le-a spus să bage şi ei bagă ţeava. Au băgat-o fix lângă a noastră şi ne-au mai şi spart-o de câteva ori când au săpat cu buldoexcavatorul. Tot noi, pe banii noştri, fugeam să cumpărăm altă ţeavă şi alte racorduri când ei le stricau pe ale noastre. Spre iarnă au terminat, au scos ţeava la capăt şi au pus o cârpă în cap. Au mai venit primăvara….Nimeni nu s-a legat la conducta lor”.
Nicio investiţie de zeci de ani
Oamenii spun că de zeci de ani nu s-a făcut nicio investiţie pe strada Fântânele. Nici măcar iluminatul public nu e până la capătul ei, ci doar în faţă, la câţiva stâlpi.
Cea mai mare problemă pe care o au locuitorii străzii Fântânele este calitatea carosabilului. Sigur, nu există nici canalizare menajeră ori pluvială pe stradă, dar cetăţenii, păţiţi cu apa, şi-au făcut fose septice. Cu drumul însă e mai greu. Ei spun că au pus piatră în gropi, balast pe stradă şi au reparat strada ori de câte ori au putut şi a fost nevoie, dar trebuie ca Municipalitatea să îi ajute şi pe ei. „Plătim şi noi impozite de municipiu, dar condiţii nu avem deloc”, ne-a mai spus interlocutorul nostru.
Mai întâi canalizarea
„Sunt convins că oamenii or să înţeleagă. Există o discuţie ca mai întâi să se bage canalizarea şi apoi să o asfaltăm. Nu are rost să punem asfalt şi apoi să-l spargem pentru canalizare”, spune Ioan Ghiţă, directorul Serviciului Public de Gospodărie Comunală, Serviciu care se ocupă cu asfaltarea străzilor în Curtea de Argeş. „Pentru noi nu e nicio problemă, în două zile aşternem asfalt, dar mai întâi trebuie făcută canalizarea, şi ştiu că există o discuţie în acest sens”, a precizat Ghiţă.
Până când canalizarea va fi gata ar putea trece mai mult timp. Poate anul acesta vor fi alocaţi bani pentru asta, iar la anul va fi şi asfaltată strada Fântânele. Toate sunt însă cu un mare semn de întrebare. Depinde de bugetul care va fi aprobat nu se ştie când, de banii care vor fi alocaţi investiţiilor, nu se ştie câţi,pentru care investiţii şi unde. Cine va face studiile, cine va face şi când canalizarea. Şi abia pe urmă se va pune şi asfalt.