Sătenii argeşeni se plâng: Nu avem cui vinde merele, aşa că le facem rachiu!


Ion Buzoiu are 67 de ani, şi multe fructe de cules de pe terenul său. “ Anul acesta s-au făcut merele ca niciodată. Am adus acasă trei căruţe, şi mai am de cules încă pe atâtea. E rău că nu am cui să le dau, le fac rachiu şi mai ţin să mâncăm la iarnă. Nu am cui să le vând”.
Omul locuieşte în comuna argeşeană Corbeni, iar cea mai mare parte a averii sale e constituită din 5 hectare de livezi de meri şi peri. Iarba o coseşte pentru cele trei vite pe care le are în bătătură, iar fructele le ţine, pentru că nu are cui să le dea. Munceşte de dimineaţa până seara împreună cu lelea Veta, soţia sa, dar bani nu are deloc. Doar animalele şi fructele. Vitele le taie el, iar fructele le mănâncă ori le face ţuică.
 Vecinul lui, Gheorghe Manea, de 70 de ani, e în aceeaşi situaţie. “ Eu am 7 hectare cu pomi. Am făcut multe mere în toamna asta, cred că vreo lună o să tot culeg la ele. E greu, că trebuie să te urci în pom, să le iei cu mâna ca să nu se strice, să le aşezi în ladă. Atâta muncă şi până la urmă le bag la rachiu. A venit unul prin sat să le cumpere la en gros, cu cinci mii kilu, dar nu le-am dat. E bătaie de joc cu banii ăştia. Se mai duce femeia mea cu ele la piaţă, la Bucureşti, dar e scump – plătim transportul, masa, cântarul, locul unde doarme, nu te alegi cu mare lucru şi mai şi stă acolo cine ştie cât”, se plânge bătrânul.

Frica de viitor sub teama trecutului

Ion Buzoiu nu vrea să audă nici în ruptul capului de o eventuală asociere, chiar dacă asta ar însemna o şansă pentru a vinde mai bine fructele. “ Nu vrem, dom’le, CAP. La noi nu a fost nici pe vremea ailaltă şi nu o să fie nici acum. Nu mă bag eu cu nimeni, nu mă asociez cu nimeni pe pământul meu. Nimeni nu îmi dictează ce să fac eu cu merele mele. De ce nu se face un centru de colectare, ceva, să le dăm la stat şi să ne dea bani pe ele, ce nu e nevoie de ele?!”, se întreabă ţăranul argeşean.
În satele din nordul judeţului Argeş nu a fost niciodată CAP-uri, dar poveştile legate de ce se întâmpla în aceste organizaţii circulă şi acum, iar bărbatul a auzit despre ele. “ Păi ce, atunci munceai degeaba, şi uite, nici pensii nu iau. Nu erau stăpâni  pe pământul lor. Eu cât oi trăi nu fac asta. Copiii mei să facă ce vor după ce oi muri eu”. Chiar dacă nu are bani, omul preferă să facă orice cu fructele decât să se asocieze şi să le vândă, apoi, cu preţ bun.

Au rămas doar bătrânii

„Dacă nu sunt constituiţi în Asociaţii de producători nu pot lua nici subvenţii şi nici nu pot să vândă, spre exemplu, hypermarketurilor”, spune Nicolae Cozmescu, fost director în cadrul Ministerului Agriculturii. “ Oamenii trebuie să înţeleagă că acesta este mersul lucrurilor şi că cine nu respectă asta nu poate să facă nimic”. Şeful Agenţiei Naţionale pentru Intervenţii şi Plăţi în Agricultură, APIA, Curtea de Argeş, Nicolae Tomescu, e de părere că problema e de mentalitate. “ La ţară au rămas mai mult oamenii bătrâni, şi e greu să le schimbi concepţiile. Noi am fost pe teren şi le-am explicat, am adus specialişti de la Direcţia Agricolă, dar eforturile noastre au fost zadarnice. Ei se gândesc tot la CAP-uri, chiar dacă noi le-am spus că asta e o greşeală totală”, spune Şeful APIA.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email