Staţie GPL construită fără autorizaţie

Pe strada Lascăr Catargiu, ca în multe locuri din Curtea de Argeş, se construieşte fără autorizaţie. O staţie GPL stă să apară chiar lângă case şi magazine, numai că Direcţia Arhitect Şef din Primărie nu a eliberat nicio autorizaţie de construire pentru asta. „Am eliberat de vreo lună un certificat de urbanism, nu autorizaţie. I-am cerut toate actele necesare, dar nu am eliberat autorizaţia”, ne-a spus Cătălin Băşoiu, şeful Direcţiei Arhitect Şef.
Ca să deschizi o astfel de staţie e cam complicat. E nevoie de personal autorizat ISCIR (operatorii care alimentează), un RSVTI ( responsabil cu supravegherea și verificarea tehnică a instalațiilor), proiect avizat ISCIR pentru deschiderea stației de distribuție GPL, proiect de amplasare (certificat de urbanism, avize, autorizație de construire – chiar dacă nu este decât o platformă betonată de câțiva metri pătrați ), aviz metrolgic de instalare, buletin de verificare cu ultrasunete a rezervorului. Staţia de pe Lascăr Catargiu nu are autorizaţie de construire, primul pas, căci restul sunt deja detalii.
„O să o dărâme!”
La scurt timp după ce am vorbit cu şeful de la Urbanism, un alt reprezentant al acestui birou din Primărie ne-a spus că proprietarul a fost înştiinţat că trebuie să dărâme ce a construit. „A fost sunat şi îi vom face şi adresă scrisă ca în termen de trei zile să dărâme ce a construit fără autorizaţie, altfel va fi amendat”, ne-a spus Liviu Enache, de la Direcţia Arhitect Şef. În mod cu totul surprinzător, firma care construieşte staţia GPL are aviz de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă. Potrivit normativului care reglementează inclusiv distanţele de siguranţă între incinta staţiei de distribuţie GPL, distanţa faţă de instalaţie trebuie să fie între 20 şi 40 de metri de clădiri de locuit, 40 de metri de construcţii comerciale (magazine), 8 metri de drumuri naţionale, 10 metri de cămine de canalizare, etc. Construcţia care se află în plină edificare este foarte aproape de un magazin şi de o casă. Chiar dacă va avea zid de protecţie pe trei laturi, conform reprezentanţilor Direcţiei Arhitect Şef, iar acest lucru ar duce la micşorarea distanţei cu 30%, staţia tot rămâne mult prea aproape de magazinul de lângă. Până la sfârşitul acestei săptămâni, construcţia trebuie demolată, conform celor de la Primărie. Vom vedea luni dacă e aşa, sau dacă la Curtea de Argeş poate oricine să facă orice din punct de vedere urbanistic.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email