Societatea ARGCOMS din Curtea de Argeş este cunoscută mai ales prin faptul că deţine „Fabrica lui Moş Crăciun”, marcă înregistrată la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM). În fiecare an zeci de mii de turişti vin la ARGCOMS pentru o experienţă de neuitat, participă la decorarea globurilor de Crăciun, modelează obiecte de ceramică şi văd cu ochii lor cum se fabrică decoraţiunile pentru brad. Acum, ARGCOMS duce la un nivel superior turismul la Curtea de Argeş şi a început să facă asta prin montarea unei staţii de încărcare a maşinilor electrice. „Ideea staţiei de încărcare ne-a venit de la un proiect depus prin ElectricUP la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, proiect care este acum la stadiul de evaluare. Vrem să venim în întâmpinarea celor care au maşini electrice prin montarea unei astfel de staţii”, ne-a spus Sandu Nichita, preşedintele ARGCOMS SOCOM.
Staţia s-a făcut printr-o colaborare între societatea din Curtea de Argeş şi una din Bucureşti, InterNET SRL, deţinută de Bogdan Ofrim, şi este prima staţie de acest gen montată în România, spune Sandu Nichita.
„Parcarea este prevazută cu patru locuri, iar în acest moment este instalată prima staţie de curent alternativ (AC) cu două porturi de încărcare de 22kW, conector de tip Type 2.
Staţia şi platforma de management sunt de la Virta, o companie din Finlanda renumită la nivel mondial. Cei care folosesc staţia trebuie să descarce o aplicaţie de mobil de la adresa https://apps.apple.com/ro/app/virta/id961973824.
Este în plan montarea a încă două staţii, una de curent alternativ (AC) şi alta de curent continuu (DC) pentru a completa cele două locuri de parcare rămase”, am aflat de la Bogdan Ofrim.
O veste foarte foarte bună… Felicitări investitorilor…. Dacă este pe gratis vin și eu pentru ca este un loc mai retras unde poți sa stai liniștit sa bei o cafea timp 5-7 ore cât durează un încărcat. Este aproape și de zonele turistice din oraș astfel încât turiștii pot sa lase mașinile lor la încărcat gratis acolo și sa meargă pe jos sa viziteze orașul regal și se se ducă apoi sa mănânce ceva la un restaurant din apropiere. Și toate astea numai dacă este gratis ca altfel încarci acasă cu 0.7 ron/KW și plătești la 30 zile pe făctura de energie de acasă.