STAŢI ACASĂ! Noi interdicţii şi recomandări

ORDONANȚA MILITARĂ adoptată sâmbătă are prevederi clare referitoare la cazurile în care putem ieşi din case şi la închiderea sau suspendarea unor activităţi. 

Astfel, autorităţile au decis să sisteze activitatea cabinetelor dentare și a mall-urilor (unde vor mai funcționa doar magazine alimentare, farmacii și curățătorii) și să interzică deplasarea persoanelor, cu excepția drumului spre locul de muncă în cazul în care este absolut necesar și pe baza unui document, spre cumpărături de produse de bază, asistență medicală care nu poate fi amânată și nici asigurată de la distanță. Deplasările nu vor fi permise în grupuri mai mari de 3 persoane. Motivul deplasării va fi verificat pe stradă de autorități, iar persoanele care merg la birou vor fi obligate să prezinte legitimația de serviciu sau o declarație pe proprie răspundere, care cuprinde nume, data nașterii, adresa, motivul de deplasare. Iată princioalele prevederi:

-Se suspendă temporar activitatea în cabinetele de medicină dentară (sunt permise intervențiile stomatologice de urgență), începând cu data de 22 martie 2020, ora 22.00, ora României.

-Circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei se efectuează numai cu respectarea măsurilor generale de prevenire a răspândirii COVID-19 și evitarea formării oricărui grup de persoane (prin formarea unui grup de persoane se înțelege alăturarea unui număr mai mare de 3 persoane care nu locuiesc împreună).

-În intervalul orar 06.00 – 22.00, se recomandă ca circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei să se efectueze numai pentru următoarele motive:

a) deplasarea în interes profesional, inclusiv deplasarea între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale, atunci când activitatea profesională este esențială și nu poate fi amânată sau desfășurată de la distanță;

b) deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor  și animalelor de companie/domestice, precum și bunuri necesare desfășurării activității profesionale;

c) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;

d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie;

e) deplasări scurte, în apropierea locuinței/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a oamenilor și nevoile animalelor de companie/domestice.

-În intervalul orar 22.00 – 06.00, circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei este permisă numai pentru motivele de mai sus (Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, legitimația de serviciu, adeverința eliberată de angajator sau o declarație pe propria răspundere).

-Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil (Măsura se aplicăîncepând cu data de 23 martie 2020, ora 22.00, ora României).

-Persoanele izolate la domiciliu, ca măsură de prevenire a răspândirii COVID-19, care părăsesc locația în care acestea au fost plasate, fără aprobarea autorităților competente, sunt considerate persoane cu risc crescut de contagiozitate și sunt conduse de forțele de ordine publică și plasate în carantină instituționalizată, sub pază.

– Persoanele carantinate, ca măsură de prevenire a răspândirii COVID-19, care părăsesc locația în care acestea au fost plasate, fără aprobarea autorităților competente, sunt carantinate pentru o nouă perioadă de 14 zile.

– Autoritățile administrației publice locale au obligația să identifice și să țină evidența persoanelor în vârstă de peste 65 de ani, fără susținători sau altă formă de ajutor, și să asigure sprijin acestora în vederea minimalizării expunerii lor în afara locuințelor.

-Se pot oficia slujbe în lăcașurile de cult, de către slujitorii bisericești/religioși, fără accesul publicului, slujbele putând fi transmise în mass-media sau online.

-Se pot oficia acte liturgice/religioase cu caracter privat (botez, cununii, înmormântări), la care pot participa maximum 8 persoane, cât și împărtășirea credincioșilor bolnavi la domiciliul acestora.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email