Spre Domneşti, din groapă în groapă printre gunoaie

 

Drumul Naţional 73C, care face legătura între Braşov şi Râmnicu Vâlcea, este rupt în două locuri de peste patru ani. În punctul Momaia, acolo unde a avut loc o alunecare de teren, problema s-a rezolvat în campania electorală de anul trecut. 

 

 

La Domneşti, al doilea punct unde drumul naţional e rupt, râpa s-a transformat într-o groapă de gunoi în care cresc buruieni.

Dacă vrei să treci de la Braşov spre Râmnicu Vâlcea ai două variante, spre Piteşti, pe Dealul Negru, şi pe la Curtea de Argeş, pe DN73C. Dacă alegi prima rută, faci mai mult cu 60 de kilometri, dar şoseaua este de calitate, în timp ce pe a doua cale îţi rupi maşina. După mai multe vizite electorale în zonă, chiar în timpul campaniei electorale trecute, la Momaia a fost găsită o soluţie, iar şoseaua a fost reparată. „Aici au fost izvoare subterane, dar am pus un tub de dren, am consolidat şi am asfaltat”, spune Ion Drăgăniţă, directorul tehnic al firmei care a făcut lucrările. Acum se circulă normal în zonă. La Domneşti, însă, s-a format o groapă de gunoi pe locul alunecării de teren şi au început, timid, nişte lucrări de refacere a şoselei. Au început anul trecut şi apoi s-au oprit. Sunt mulţi argeşeni care fac naveta pe acest drum, iar maşinile lor suferă la fiecare trecere. „E chiar aiurea: Merg de două ori pe zi pe aici, iar maşina mea…vai de capu ei”, se plânge Ioan Popescu. Omul e din Domneşti,  lucrează la Curtea de Argeş şi face zilnic naveta. „Faptul că e drumul rupt ne afectează pe noi direct”, spune primarul din Domneşti, Nicolae Smădu. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email