Spitalul Municipal a primit bani de la Casa Naţională de Asigurări

Consilieri locali au fost convocaţi ieri de dimineaţă la o şedinţă extraordinară a Consiliului Local. Cele trei puncte înscrise pe ordinea de zi au fost votate la foc automat, iar şedinţa s-a încheiat în numai câteva minute. Proiectele aprobate au vizat rectificarea bugetului local pe anul 2010, rectificarea bugetului Spitalului Municipal cu 664.168,61 lei – bani primiţi de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, iar la final consilierii au aprobat depunerea proiectului „Modernizare şi retehnologizare cu extindere treaptă chimică a Staţiei de Epurare Curtea de Argeş”. Prin intermediul acestui proiect, primarul Nicolae Diaconu speră să obţină fonduri europene pentru a moderniza staţia de epurare a apei. În cazul în care cererea va fi aprobată, bugetul local va trebui să suporte 6% din valoarea investiţiei. 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email