Comisia de evaluare a Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate (ANMCS) zice că „echipa condusă de către managementul de vârf al Spitalului Municipal Curtea de Argeș pune pacientul în centrul asistenței medicale”
În august, Spitalul Municipal Curtea de Argeș a fost supus amplului proces al evaluării, de către o Comisie de evaluare a Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate (ANMCS), în vederea obținerii acreditarii în ciclul II.
Acreditarea unui spital presupune mai multe etape: previzita, partea in care se analizează online toate documentele unității spitalicești, atât pe latură medicală, cât și administrativă. Apoi urmează partea cea mai dificilă, vizita propriu zisă la spital, când evaluatorii vin în teren timp de câteva zile să verifice/analizeze/evalueze toți indicatorii, clădirea, circuitele, intrările, curtea, afișajul, dotările, etc. Indicatorii sunt legați de tot ceea ce presupune un spital, atât latura medicală, cât și cea administrativă: de la poarta de intrare în spital, până la externarea unui pacient, cu tot ceea ce intră în contact un bolnav, de la cum se repartizează documentele în spital, până la partea medicală și condițiile hoteliere. În orice moment un indicator critic putea să oprească procesul de evaluare (cum ar fi accesul în zonele sensibile, cum sunt Blocul Operator sau ATI). În plus a fost și partea de susținere a dosarelor de acreditare de către toți responsabilii de liste, medici șefi secție, asistenți șefi, șefi birou, director medical, director financiar, manager. Din aceste motive vizita propriu zisă este considerată cea mai grea și dificilă etapă din procesul de acreditare.
Ultima etapă este de analiză a tot ceea ce s-a constat de către evaluatori și stabilirea gradului de acreditare al spitalului, în termen de circa 6 luni de la vizită. La Spitalul Municipal Curtea de Argeș vizita a fost realizată în luna august.
„O etapă crucială pentru Spital”
„A fost o etapă crucială pentru spital și un moment dificil pentru noi toți, mai ales ținând cont de piedicile care ne-au fost puse exact înainte de vizita evaluatorilor la spital. Noi ne-am pregătit dinainte pentru acreditare și indiferent de ceea ce s-a încercat, ne-am prezentat onorabil. Pentru asta vreau să le mulțumesc tuturor celor care au înțeles cât de important este să nu ne lăsăm intimidați! De asemenea, în egală măsură, vreau să mulțumesc întregii comunități locale pentru sprijin. A contat și contează enorm pentru cei din spital, oamenii care își fac treaba cu bună credință, cu dedicare și dăruire. Subliniez, ne-am prezentat onorabil și s-au făcut eforturi mari să îndeplinim standardele cerute, standarde pe care ne dorim să le îmbunătățim. Nu este instituția perfectă, dar vă garantez că este locul unde ne dorim să facem lucrurile așa cum trebuie și să schimbăm percepția deja împământenită despre ce înseamnă un spital de stat. Nimeni nu este din piatră și oricare dintre noi putem să fim, în orice moment, pacient. De aici trebuie să plecăm și să ajungem la stadiul pe care ni-l dorim în calitate de pacient. Așteptăm rezultatul final, decizia ANMCS cu privire la gradul de acreditare, iar la momentul acela vom prezenta public și informația aceasta. Până atunci, încă o dată, mulțumesc tuturor celor care s-au implicat și celor care ne-au susținut. Acreditarea unui spital este rezultatul activității tuturor”, spune Andreea Gheordunescu, manager interimar al Spitalului Municipal.
Spitalul a trecut cu bine de acest hop, la ședința de informare finală a comisiei fiind menționate câteva aspecte importante.
Astfel, precizează minuta ședinței de informare finală, „modul de acțiune și de prezentare de către responsabilii de liste a dovezilor de conformare a indicatorilor din listele de verificare fac dovada că echipa condusă de către managementul de vârf al Spitalului Municipal Curtea de Argeș este o echipă coagulată, care pune pacientul în centrul asistenței medicale. De asemenea, s-a constatat permanent pe parcursul vizitei eforturile întregii echipe medicale a Spitalului Municipal Curtea de Argeș de a asigura măsurile necesare implementării unui management al calității de excepție, profesionist, precum și luarea tuturor măsurilor necesare asigurării elementelor de siguranță a pacientului, angajatului, a mediului și a datelor”.