Spectacolul aniversar dedicat interpretului Graţian Bădescu, un adevărat succes

La Centrul de Cultură şi Arte „George Topârceanu” s-a desfăşurat, duminică după amiază, un spectacol folcloric aniversar dedicat îndrăgitului interpret Graţian Bădescu. La eveniment au fost prezenţi Cristian Mitrofan, manager Centrul de Cultură şi Arte, Sorin Mazilescu, director la Centrul Judeţean pentru Promovarea şi Conservarea Culturii Tradiţionale Argeş, maestrul coregraf Dorin Oancea, consilieri locali, dar şi foarte mulţi prieteni ai interpretului Graţian Bădescu. Argeşenii care au venit într-un număr mare să asiste la acest spectacol au creat o atmosferă frumoasă, au aplaudat şi au cântat împreună cu soliştii care au urcat pe scenă. Publicul a avut parte de un maraton de cântece şi dansuri populare, care a durat peste trei ore.
Supriză pentru Graţian Bădescu
Evenimentul a fost deschis cu o suită de dansuri prezentată de ansamblul „Argeşul”, al Centrului de Cultură şi Arte „George Topârceanu”. Apoi, pe scenă şi-a făcut apariţia sărbătoritul zilei, care a fost aplaudat în picioare de toţi cei prezenţi în sală. Graţian Bădescu a fost felicitat de invitaţii săi şi a primit diplome pentru întreaga carieră muzicală, din partea managerului Cristian Mitrofan şi a viceprimarului Paul Bârlă din comuna Arefu.
„Graţian Bădescu este un om deosebit, un prieten drag, pe care îl cunosc de foarte mult timp. Vreau să îl felicit pentru tot ceea ce realizat până acum şi îi urez La Mulţi Ani!”, a spus Cristian Mitrofan. De asemenea, meşterul popular Gheorghe Mateescu i-a oferit interpretului Graţian Bădescu un căuc – vas din lemn – realizat special pentru această ocazie. Organizatorii spectacolului au pus la cale şi o surpriză, invitându-l în scenă pe Cezar Bădescu, tatăl sărbătoritului, care a ţinut să-şi felicite fiul pentru realizările împlinite şi i-a oferit un moment muzical susţinut de grupul de solzari din Arefu. „Sunt mândru că fiul meu este aniversat aici la Centrul de Cultură şi Arte într-o sală plină cu argeşeni care iubesc muzica populară. La Mulţi Ani!”, i-a urat Cezar Bădescu fiului său. Spectacolul a continuat cu două cântece interpretate de Graţian Bădescu, iar apoi pe scenă a urcat grupul „Rapsozii Argeşului” al Centrului de Cultură şi Arte, care a prezentat un colaj muzical tradiţional de pe valea Argeşului. Pe scenă au urcat mai mulţi invitaţi speciali printre care Lucica Baciu, Rodica Oprican, Alina Sârbu, Ioana Anton şi instrumentistul Călin Valer.
Spectacole de promovare ale artiştilor argeşeni la Centrul de Cultură şi Arte
Sărbătoritul, la rândul său, a ţinut să le mulţumească tuturor celor care au participat la acest spectacol. „Sunt foarte emoţionat, este o zi specială pentru mine şi vă mulţumesc că aţi fost alături de mine. M-am simţit foarte bine alături de dumneavoastră şi pot spune că am avut parte de o aniversare extraordinară”, a spus Graţian Bădescu.
La finalul concertului a avut loc un moment emoţionant, în care toţi invitaţii, împreună cu argeşenii, i-au cântat tradiţionalul „La Mulţi Ani!” interpretului Graţian Bădescu. De asemenea, Cristian Mitrofan a promis că va continua să organizeze la Centrul de Cultură şi Arte spectacole de promovare ale artiştilor argeşeni. „Am început cu Ionuţ Cârstea şi Graţian Bădescu, două nume importante din municipiul nostru şi nu numai. În toamnă vom continua cu un spectacol de promovare pentru Gheorghe Iordăchescu şi apoi vor urma şi alţii”, a spus managerul instituţiei.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email