Solicitare de concesionare respinsă – Consiliul Local se ia la luptă cu Distrigazul

Societatea GDF SUEZ ENERGY ROMANIA a cerut  Consiliului Local concesionarea unei suprafeţe de teren pentru amplasarea unei „staţii de protecţie anticorozivă – catodică”, pe strada Alexandru Lahovary. Solicitarea a fost deocamdată respinsă din motive obiective. „Înainte de a le da ceva, trebuie să le cerem. Nu e posibil ca 15.000 de abonaţi din Curtea de Argeş să meargă la Piteşti pentru orice problemă, să stea la coadă ore în şir, iar la ghişeu să îi servească domnul care e din Curtea de Argeş şi care lucra aici la biroul societăţii înainte de a fi desfiinţat”, a spus consilierul local Jubleanu. Aceasta a fost cam prima sa intervenţie în plenul Consiliului, având în vedere şi că a intrat în „Parlamentul” local de puţin timp, după ce Gabriel Nastea a fost numit director al SC Salubritate Publică Urbană Curtea de Argeş SRL, firma Consiliului Local. Odată cu această numire, Nastea a devenit incompatibil şi şi-a dat demisia din Consiliu, în locul său intrând Jubleanu, următorul pe lista de consilieri locali a PNG din 2008.
„Să facă un punct de informare pentru cetăţeni la Curtea de Argeş!”
Aproape toţi consilierii locali au fost de acord cu Jubleanu şi au subliniat „indiferenţa” cu care abonaţii din Curtea de Argeş sunt trataţi de către societatea furnizoare de gaze naturale. „Domnule primar, vă rog să faceţi demersuri către Distrigaz să înfiinţeze un punct de informare pentru cetăţeni la Curtea de Argeş, pentru că acum orice informaţie trebuie luată de la Piteşti. Pentru orice, absolut orice, e nevoie ac cetăţenii să meargă la Piteşti, şi nu e normal să obligi 15.000 de cetăţeni să meargă la Piteşti pentru orice informaţie şi pentru orice problemă”, a cerut Jubleanu, care a mai spus că „Distrigazul are doar doi angajaţi la Piteşti”.
Costel Stan a cerut amânarea aprobării cererii de concesiune. „Ei au cerut nişte locaţii care să-i satisfacă, tot ei trebuie să satisfacă şi cerinţele cetăţenilor noştri”, a afirmat Stan.
După ce în 2008 Distrigazul a inaugurat un sediu, doi ani mai târziu, din cauza crizei, au motivat oficialii firmei, totul s-a desfiinţat la Curtea de Argeş, abonaţii fiind nevoiţi să meargă la Piteşti pentru orice problemă pe care o au.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email