Şoferul oprit cu focuri de armă, beat şi fără permis, a fost reţinut

Duminică după amiază, la sensul giratoriu de la Făgăraş, a avut loc o scenă desprinsă parcă din filmele de acţiune. Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș au încercat să oprească un autoturism pe raza localității Albeștii de Argeș, dar conducătorul auto nu a respectat semnalele poliţiştilor, continuându-și deplasarea.

Aceştia au pornit în urmărirea autoturismului, iar ca urmare a nerespectării semnalelor au fost trase focuri de avertisment în plan vertical, precum și asupra pneurilor.

Autovehiculul a fost oprit, pe raza municipiului Curtea de Argeș, după ce pneul stânga față s-a desumflat, fără a rezulta rănirea unor persoane sau alte pagube materiale.

Bărbatul aflat la volanul autoturismului a fost imobilizat de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș, din primele verificări stabilindu-se că cel în cauză, bărbat de 41 de ani, din Câmpulung, nu deține permis de conducere. De asemenea, în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare a alcoolemiei mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

De asemenea, în autoturismul în cauză se mai aflau, în afară de bărbatul depistat, alți doi bărbați, precum și o femeie și un copil minor, toți fiind conduși la sediul poliției pentru cercetări.

În cauză urmează să fie întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără drept și sub influența alcoolului,  sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș, iar după administrarea de probatoriu, vor fi luate măsurile legal care se impun, informează IPJ Argeş.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email