Șofer prins de două ori în aceeași noapte la plimbare prin Curtea de Argeș beat și fără permis

Luni dimineață, în jurul orei 02:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș au depistat un tânăr de 24 de ani, din Uda, în timp ce conducea un autoturism, iar în urma verificărilor în bazele de date ale Poliției Române, a rezultat că nu ar deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, informează IPJ Argeș.
„Totodată acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, astfel a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În aceeași noapte, la aproximativ o oră după prima intervenție, același conducător auto a fost din nou oprit în trafic, la volanul aceluiași autoturism.
Ca urmare a acestor fapte, polițiștii au dispus continuarea urmăririi penale pentru infracțiunile de conducere fără permis și sub influența alcoolului iar în urma probatoriului administrat, tânărul a fost reținut pentru 24 de ore.
Tânărul a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, ca urmare a măsurii preventive aplicate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș, pentru asigurarea cadrului legal necesar finalizării cercetărilor”, conform Poliției argeșene..

2 thoughts on “Șofer prins de două ori în aceeași noapte la plimbare prin Curtea de Argeș beat și fără permis

  1. Din punct de vedere legal, există câteva aspecte care ridică întrebări cu privire la procedura urmată de polițiști în acest caz:

    Prima Oprire – Conducere fără permis și sub influența alcoolului:

    În mod normal, dacă un conducător auto este prins fără permis și sub influența alcoolului, poliția ar trebui să ia măsuri pentru a preveni o a doua încălcare. În acest caz, polițiștii au permis tânărului să se întoarcă la volan după prima oprire, ceea ce este problematic. În mod obișnuit, mașina ar fi trebuit să fie imobilizată sau confiscată pe loc pentru a preveni repetarea infracțiunii.
    A Doua Oprire – Aceeași Persoană, Aceeași Mașină:

    La o oră după prima oprire, același tânăr a fost prins din nou conducând, ceea ce sugerează că nu s-au luat măsuri adecvate după prima infracțiune. Legislația română impune polițiștilor să oprească orice altă potențială infracțiune, iar faptul că tânărul a putut să se urce din nou la volan sugerează o lipsă de măsuri preventive. Mașina trebuia fie imobilizată, fie tânărul reținut imediat după prima oprire, mai ales având în vedere gravitatea infracțiunilor (conducere fără permis și sub influența alcoolului).
    Procedura de Reținere:

    Abia după a doua oprire, polițiștii au luat măsura de a-l reține pe tânăr pentru 24 de ore. Legal, polițiștii au dreptul să rețină o persoană dacă există suspiciunea rezonabilă că aceasta a comis o infracțiune, iar în acest caz, suspiciunea era clară deja după prima oprire. Așadar, întârzierea reținerii ridică semne de întrebare.
    Controlul Judiciar:

    Plasarea sub control judiciar pentru 60 de zile este o măsură preventivă legală, care permite autorităților să finalizeze ancheta. Aceasta este o măsură standard în astfel de cazuri pentru a preveni fuga sau recidiva. Totuși, era preferabil să fie aplicată după prima infracțiune.
    În concluzie, din punct de vedere legal, polițiștii ar fi trebuit să ia măsuri mai stricte după prima oprire pentru a preveni o a doua infracțiune. Modul în care au gestionat situația după prima oprire ridică întrebări cu privire la eficiența aplicării măsurilor de siguranță rutieră.

  2. Controlul judiciar nu impiedica savarsirea altei infractiuni.
    Daca e decis, o poate tine asa pana e arestat.Iar cu privire la.aspectele legale….legea nu prevede exact ci o procedura reglementata printr o Dispozitie a IGPR. Acolo se spune ce si cum.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email