Polițiștii Biroului Rutier Câmpulung au transmis primele concluzii ale cercetărilor efectuate în cazul gravului accident rutier produs astăzi pe strada Petre Zamfirescu din municipiul Câmpulung.
Din verificările preliminare a reieșit că un bărbat de 83 de ani, din Câmpulung, aflat la volanul unui microbuz destinat transportului de persoane, se deplasa dinspre cartierul Grui către Stadionul Municipal. În împrejurări care urmează să fie stabilite cu exactitate, posibil pe fondul neadaptării vitezei într-o curbă ușoară la stânga, pe un sector de drum cu înclinație accentuată, șoferul a pierdut controlul direcției, a părăsit partea carosabilă și s-a izbit violent de un copac.
În urma impactului, un bărbat de 57 de ani, din București, aflat pe locul din dreapta-față, și-a pierdut viața.
De asemenea, șoferul a fost grav rănit și transportat în stare de inconștiență la spital, fiind ulterior transferat la o unitate medicală din București.
Alte 12 persoane au fost rănite: șase bărbați, cu vârste între 27 și 58 de ani, din București și județul Ilfov, membri ai staff-ului unui club sportiv, precum și șase tineri sportivi, cu vârste de 15, 16, 17 și 18 ani, care făceau parte din lotul aceluiași club.
Din cauza stării medicale, conducătorul auto nu a putut fi testat cu aparatul etilotest, fiindu-i recoltate probe biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.
La cercetarea la fața locului au participat și reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Argeș și ai Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier.
Polițiștii au întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, iar cercetările continuă sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs tragedia.

