Primăria Curtea de Argeș a făcut de pe sistemul electronic de achiziții publice o achiziție directă zilele trecute pentru reabilitarea trotuarelor. Este vorba despre trotuarele de pe Bulevardul Basarabilor, cele care nu au fost prinse în proiectul cel mare, prin care se fac și piste de biciclete, și de pe strada Traian. Cea care se va ocupa de reabilitarea trotuarelor de pe aceste artere este societatea KRANZ. Inițial, achiziția a fost refuzată, pentru că firma a cerut 770 de lei pentru un metru pătrat, dar a doua zi contractul a fost încheiat, Primăria acceptând oferta de 753 de lei, fără TVA, pentru un metru pătrat de trotuar, suprafața totală reabilitată fiind de 167 metri pătrați. Societatea va face ” Lucrări de reabilitare trotuare și montare pavaj granit cu borduri de granit. Reparații pavaj din piatră naturală, inclusiv stratul suport și bordurile aferente”, prețul total fiind de 125751 lei. KRANZ se ocupă și de pavarea cu granit a trotuarelor, în cadrul unui proiect finanțat din fonduri europene, și a refăcut și rețeaua de apă în zona centrală.
În decembrie trebuie să fie gata proiectul care include pistele de biciclete
Proiectul aflat în implementare și la care lucrează Kranz se numește ”Dezvoltarea unui sistem de transport modern, accesibil si durabil in Municipiul Curtea de Argeș”, iar Obiectivul general al proiectului vizează ”creșterea mobilității urbane în municipiul Curtea de Argeș prin dezvoltarea unui sistem de transport modern integrat, accesibil și durabil, care să contribuie la reducerea emisiilor de carbon”, conform site-ului Primăriei.
Prin acest proiect sunt dezvoltate rețelele de piste dedicate circulației bicicletelor și înființate sisteme de închiriere a bicicletelor. Alte obiective ale proiectului vizează dezvoltarea rețelelor de piste cu 4.061 km dedicate circulației bicicletelor şi înființarea a 4 sisteme de închiriere a bicicletelor; 15 locații pentru parcări pe termen scurt în vecinătatea principalelor puncte de interes; dezvoltarea infrastructurii necesare utilizării autovehiculelor electrice sau hibride prin amenajarea a 7 puncte de încărcare pentru aceste tipuri de mașini; Intervenții la infrastructura stradală şi pietonală prin reabilitarea și modernizarea trotuarelor și a zonelor pietonale inclusiv pentru persoane cu dizabilități; lucrări pentru dirijarea și siguranța circulației fluxurilor de pietoni, semnalizarea si amenajarea trecerilor de pietoni; dotare cu 9 aparate de taxare pentru autovehicule (parcometre). Perioada de implementare a proiectului este 01.05.2017 – 31.12.2022, iar valoarea totala a proiectului 41,441,642.56 lei, din care contribuția UE( FEDR) 34.632.518,86 lei, contribuție Buget National 5.296.738,15 lei și contribuția Beneficiarului 1.512.385,55 lei.
,, Jmecherie,, cu Krant!
Reabilitarea trotuarelor era prevazuta în proiectul executat de Kranz pe fonduri europene:se plateste de doua ori?
De verificat de către Curtea de Conturi!