SC Salubritate Publică Urbană (SPU) Curtea de Argeș SRL are în acest an un buget de 4,61 milioane de lei, iar cheltuielile se ridică la 4,35 milioane de lei, rezultând un profit de 285.000 lei. 50% din profit va fi virat Primăriei, conform legii, iar din restul se vor face investiții. Una dintre cele mai importante achiziții pe care SPU și le-a propus pentru acest an este o automăturătoare care va curăța străzile și le va și spăla.
Banii provin, în cea mai mare parte, din plata serviciilor prestate de SPU pentru Primărie – salubrizarea străzilor. O mică parte a încasărilor este din serviciile prestate către terți, peste 100.000 de lei din contractele încheiate cu diverse societăți comerciale.
Dezbaterea publică a proiectului de buget al societății pe acest an a avut loc vineri, la Primărie, iar directorul SPU, Cătălin Nastea, împreună cu contabilul șef al societății, Doina Heroiu, au prezentat pe scurt activitatea.
Societatea de Salubritate are ca acționar unic Consiliul Local al Municipiului Curtea de Argeș.