Şoc şi groază! A nins din nou la Curtea de Argeş în ianuarie! Domnilor edili, daţi-vă demisia dacă nu puteţi măcar să curăţaţi zăpada!

La Curtea de Argeş a nins din nou ieri. Ca şi cum nu ar fi fost de ajuns, zăpada proaspăt căzută a creat alte probleme argeşenilor, mai ales celor care locuiesc pe străzile secundare. Nici în cartierele municipiului situaţia nu este prea îmbucurătoare. După ce acum câteva zile oamenii au pus mâna pe lopeţi şi au deszăpezit locurile de parcare, ieri aceştia s-au apucat din nou de treabă.
Se circulă greu pe străzile secundare şi prin cartiere
Atenţionările meteorologilor s-au adeverit, astfel că ieri de dimineaţă a început să ningă din nou la Curtea de Argeş, după doar două zile de pauză, perioadă în care oamenii reuşiseră să deblocheze cât de cât drumurile de acces. După ninsorile din ultima vreme Curtea de Argeş a devenit un oraş al munţilor de zăpada, unde cele mai multe străzi şi trotuare sunt în continuare sub nămeţi. Singurele drumuri pe care se circula mai bine, în condiţii de iarnă, erau Bulevardul Basarabilor şi 1 Decembrie. Însă, pe străduţele din cartiere şi pe cele laterale se circula foarte greu, atât pe jos, cât şi cu maşina. Oamenii erau foarte supăraţi şi ne-au mărturisit că şi-au  făcut curăţenie singuri, astfel încât să poată circula. „Toată zăpada a fost curăţată de noi, locatarii, încă de luni. Acum, că a nins iar, trebuie să ne apucăm de treabă. Nu am văzut niciun utilaj de deszăpezire. Poate o fi trecut unul, dar nu este de ajuns să intre o dată şi atât. Trebuie să vină de câteva ori, pentru că în curând nu vom mai putea ieşi cu maşinile. Dacă mai ninge nu ştiu ce vom face în continuare”, ne-au spus mai mulţi locatari din cartierul Confarg. Aceeaşi situaţie am întâlnit-o şi în alte cartiere din municipiu, unde oamenii fac eforturi uriaşe pentru a reuşi să circule cu autoturismele sau chiar pe jos.
Cetăţenii dezaprobă modul în care s-a făcut deszăpezirea
De asemenea, pe alte străzi, printre care Cuza Vodă, Episcop Nichita sau Despina Doamna, imaginea este dezolantă. Maşini care derapează printre nămeţi, munţi de zăpadă bătucită şi pietoni care circulă prin mocirla de pe trotuare. „Este bătaie de joc. Un adevărat calvar. Străzile sunt pline de zăpadă. Nu poţi să ieşi cu maşina din nămeţi. La Curtea de Argeş nu s-a făcut deszăpezire! Dacă mai ninge câteva zile oraşul va fi paralizat”, spune Ionuţ P., un bărbat din municipiu.
În aceste zile nici măcar mersul pe jos nu este uşor. Trecătorii sunt nevoiţi să înoate prin omătul de pe trotuare. Mai mult decât atât, chiar în anumite zone din centrul oraşului aceştia sunt nevoiţi să circule pe partea carosabilă. Totodată, mulţi argeşeni au ajuns la Spitalul Municipal cu diverse traumatisme, unii fiind chiar internaţi. „Sunt bătrână şi nu pot să merg pe trotuare, pentru că nu sunt curăţate Mi-e frică să nu alunec pe gheaţă. Nu vreau să ajung spital cu mâinile sau picioarele rupte”, spune o bătrână din municipiu. 
Potrivit www.meteoromania.ro, ieri seară, în jurul orei 23:00, judeţul Argeş a ieşit de sub atenţionarea de cod galben de ninsori şi viscol.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email