Sindicaliştii din Hidroserv, supuşi unei „presiuni extraordinare”

Sindicatul Hidrosind, al angajaţilor din Hidroserv, a anunțat, într-un comunicat de presă, că va înainta o  plângere penală împotriva administratorului judiciar al Hidroelectrica pe care îl acuză de intervenția directă “în problemele sindicatului” și de “presiune extraordinară” asupra liderilor din teritoriu.
Conform comunicatului de presă al Hidrosind,  adminstratorul judiciar “a recurs la măsuri extreme” după ce Tribunalul București a admis în instanța de fond acțiunea privind plata salariilor compensatorii conform prevederilor Contractului Colectiv de Muncă (CCM), formulată de Hidrosind în numele salariaților concediați în luna februarie 2013. De asemenea, procesul de restructurare al Hidroelectrica prin desființarea unor sucursale și fuziunea filialelor Hidroserv a fost blocat de Hidrosind până la soluționarea în instanță a contestațiilor depuse de Hidrosind.
“În momentul de față în Hidroelectrica se petrec fapte care încalcă grav legea; domnul administrator intervine direct în problemele sindicatului și pune o presiune extraordinară pe liderii din teritoriu, şantajându-i cu concedierea din cauza acțiunilor întreprinse de Hidrosind. Ca ultimă soluție, încearcă înlăturarea conducerii Hidrosind, pentru a putea continua abuzurile împotrivă salariaților și a societății, ținta finală fiind cât mai mulți disponibilizați și denunțarea CCM.
Pentru aceste abuzuri, vom înainta în cel mai scurt timp o plângere penală îndreptată împotrivă administratorului judiciar. Atragem atenția factorilor politici că Hidroelectrica va ieși din insolvență fără riscul de a intra în faliment atâta timp cât cei care au trimis-o în insolvență își vor luă un angajament ferm, scris, că niciun salariat nu va mai fi disponibilizat în perioada de supraveghere și că, tot în această perioadă, Directoratul și Consiliul de Supraveghere vor face toate eforturile pentru a îndrepta erorile făcute, erori care în bună măsură vor afecta siguranța sistemului. Încă o data atenționăm public că denunțarea CCM ne va aduce în situația de a declanșa greva în sistemul energetic, ca ultimă soluție”, conform comunicatului postat pe site-ul Hidrosind.
Decizia Tribunalului Bucureşti menţionată în comunicatul sindicaliştilor din Hidroserv “Obligă debitoarea SC Hidroelectrica SA să plătească drepturile salariale cuvenite salariaţilor disponibilizaţi conform tabelului cu aceşti salariaţi anexat cererii, iar sumele se vor actualiza cu indicele inflaţiei până la data plăţii efective. Obligă debitoarea la plata dobânzilor aferente drepturilor salariale cuvenite calculate de la data încetării contractelor individuale de muncă şi până la dată plăţii efective”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email