Sala amfiteatru a Muzeului Judeţean Argeş a găzduit joi un simpozion medical organizat de Consiliul Judeţean Argeş şi Direcţia de Sănătate Publică, având ca teme utilizarea antibioticelor şi renunţarea la fumat, dar şi procesul de descentralizare a sistemului sanitar. Alături de cadrele medicale de la unităţile sanitare din judeţ s-au aflat vicepreşedintele CJ Argeş, Florin Tecău, directorul DSP Argeş, doctor Anca Alexandrescu şi preşedintele Consiliului de Administraţie al Spitalului Judeţean de Urgenţă din Piteşti, doctor Mihai Popescu. „Încercăm să avem cât mai des acest gen de întâlniri, aceste schimburi de opinii şi idei, la nivelul unităţilor de sănătate, astfel încât să ajungem să ne cunoaştem cât mai bine. Descentralizarea naşte întrebări şi aşteaptă răspunsuri, iar noi toţi trebuie să găsim răspunsuri în interiorul sistemului, să colaborăm cât mai eficient, în beneficiul tuturor părţilor implicate”, a declarat Florin Tecău.
Discuţiile au vizat utilizarea antibioticelor şi problemele cauzate de fumat
Prima problemă discutată a fost rezistenţa la antibiotice din ce în ce mai frecventă, avînd ca rezultat creşterea morbidităţii şi a invalidităţii. Concluzia a fost că administrarea prelungită, spectrul prea larg sau prea îngust al antibioticului, dozarea, durata de tratament sau neatestarea tratamentului pot duce la dezvoltarea rezistenţei la antibiotice. Aceasta este o problemă majoră de sănătate la nivel global şi european, datorată în mare măsură utilizării inadecvate a antibioticelor. Ca urmare, pacienţii suferă de infecţii cauzate de bacterii din ce în ce mai rezistente la antibiotice. În partea a doua a simpozionului, discuţiile au continuat pe tema fumatului, a încurajării renunţării la fumat, cu ocazia „Zilei Naţionale fără Tutun”. Prin campania „Fără tutun, pentru o viaţă mai lungă şi sănătoasă”, se urmăreşte promovarea unui stil de viaţă sănătos şi conştientizarea populaţiei cu privire la efectele nocive ale fumatului. Campania se adresează în special adolescenţilor, elevilor, tinerilor, părinţilor şi gravidelor, obiectivele urmărite fiind creşterea numărului de persoane informate cu privire la efectele nocive ale fumatului, precum şi creşterea numărului de persoane care nu încep să fumeze şi a celor care renunţă la fumat.