Un bărbat a sunat la 112 și a amenințat că-și omoară soția și copiii, el fiind despărțit de nevastă. Polițiștii l-au reținut pentru 24 de ore și nu mai are voie să se apropie de soție și de copii la mai puțin de 50 de metri.
Miercuri, în jurul orei 10:30, un bărbat de 47 de ani, din Stolnici, a apelat la Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență 112, adresând amenințări cu moartea față de soție și cei doi copii, acesta fiind despărțit în fapt de femeia în cauză, informează IPJ Argeș.
Ca urmare a sesizării, polițiștii Secției de Poliție Rurală Lunca Corbului l-au identificat pe apelant, care a susținut în continuare aceleași aspecte cu ocazia verificărilor.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești.
Soția bărbatului violent a fost identificată, cu ajutorul polițiștilor piteșteni, iar cu ocazia audierii, aceasta a formulat plângere prealabilă.
După administrarea probatoriului, bărbatul în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
De asemenea, în urma parcurgerii procedurii de evaluare a riscului, a fost emis ordin de protecție provizoriu față de bărbatul în cauză, prin care s-a dispus măsura păstrării unei distanțe de 50 m față de soție și copii.