Serviciului Public de Asistenţă Socială a plătit peste 160.000 lei pentru salariile asistenţilor persoanelor cu handicap

Potrivit unui raport realizat de conducerea Serviciului Public de Asistenţă Socială (SPAS) din cadrul Primăriei Curtea de Argeş, în prima jumătate a acestui an s-au plătit 167.0239 de lei pentru salariile asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap. „În evidenţele SPAS, în perioada ianuarie – iunie 2014, s-a aflat un număr de 45 de persoane cu handicap grav care au beneficiat de asistent personal angajat pe baza de contract individual de muncă”, se precizează în raportul prezentat de reprezentanţii SPAS.
Astfel, în perioada ianuarie – iunie 2014, în fiecare lună SPAS a avut în plată salariile pentru 43 – 45 de asistenţi personali. În luna iunie a fost alocată cea mai mare sumă pentru plata drepturilor financiare ale acestora, respectiv 28.517 lei. „Raportat la perioada menţionată, în semestrul I al acestui an, au fost angajaţi 9 asistenţi personali şi s-a înregistrat un număr de 3 încetări ale contractelor individuale de muncă precum opţiunea persoanei cu handicap grav pentru primirea unei indemnizaţii lunare, modificarea încadrării persoanelor asistate de către Comisiile de Expertiză pentru minori şi adulţi, într-un alt grad de handicap, decesul persoanei cu handicap sau schimbarea domiciliului bolnavilor şi al asistenţilor în alte localităţi”, se mai arată în raportul SPAS.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email