Consilierii locali au cerut la prima şedinţă din acest mandat ca la intrarea în Primărie precum şi în alte locuri importante din oraş să nu se mai pună doar pavele. „Suntem oraş de munte, să punem şi noi piatră, e mai frumos”, a spus Ion Şerban, subliniind faptul că astfel se poate crea o identitate a municipiului, se poate personaliza cumva. „E păcat să folosim materiale comune, urâte, când putem face lucruri cu adevărat frumoase”, a mai spus Şerban.
Problema este că de aceste amenajări se ocupă Serviciul Public de Gospodărie Comunală (SPGC), iar angajaţii acestuia nu se pricep. „Noi facem lucrări de construcţii. Cu piatră şi alte materiale de acest gen se fac lucrări de artă, nu de construcţii. Nu ştim să le facem”, a spus directorul SPGC, Ioan Ghiţă, la şedinţa de Consiliu Local. Ori de lucrări se va ocupa altcineva, ceea ce pare greu de crezut atâta vreme cât municipalitatea are propriul serviciu de gospodărie, ori toate amenajările se vor face cu pavele. Sau, cea mai puţin probabilă situaţie, la SPGC vor veni din cei care se pricep, chiar şi la piatră.