Serviciul Public de Gospodărie nu are un regulament de funcţionare

Serviciul Public de Gospodărie Comunală (SPGC) nu are un regulament de funcţionare aprobat de Consiliul Local Curtea de Argeş, aşa cum prevede legea. O tentativă de regulament a fost supusă aprobării Consiliului la ultima şedinţă, dar au fost amânate dezbaterea şi votul pentru că primarul Nicolae Diaconu şi câţiva consilieri au găsit mai multe nereguli în cuprinsul acestuia.
Conform propunerii de regulament făcute de conducerea SPGC, Serviciul „exercită gestiunea directă a unor componente ale serviciului comunitar local de administrare a domeniului public şi privat”. Activităţile principale pe care SPGC le desfăşoară sunt „executarea lucrărilor de construire, modernizare şi întreţinere a străzilor, drumurilor şi parcărilor, amenajarea, întreţinerea şi înfrumuseţarea zonelor verzi, montarea şi întreţinerea mobilierului stradal, curăţarea şi transportul zăpezii de pe căile publice şi menţinerea în funcţiune a acestora pe timp de polei şi de îngheţ, administrarea cimitirului Sf. Îngeri, transportul de materiale şi mărfuri”. Alături de proiectul de regulament, directorul SPGC, Ioan Ghiţă, a pus şi un caiet de sarcini pentru unele activităţi cuprinse în acesta. Potrivit caietului de sarcini, Serviciul Public, „prestatorul activităţilor” enumerate mai sus, va aplica, printre altele, „metode performante de management care să conducă la reducerea costurilor de operare” şi va asigura „furnizarea către autoritatea administraţiei publice locale a informaţiilor solicitate şi accesul la documentaţiile şi actele individuale pe baza cărora prestează activităţile”.
Cine are în administrare străzile
„Caietul de sarcini e anexa regulamentului”, le-a spus Ghiţă colegilor săi din Consiliul Local, iar întrebările şi nemulţumirile au început să curgă. Unii au întrebat de fântânile de pe stradă, iar şeful SPGC le-a spus că el nu are nicio fântână în administrare – „Noi reparăm străzi!”, s-a cam răstit acesta la interlocutor. Ion Şerban a întrebat dacă are străzile în administrare, Ghiţă a spus că nu, iar concluzia aiuritoare la care s-a ajuns a fost că şeful Biroului de Administrare a Domeniului Public şi Privat al Primăriei ar fi cel care răspunde de calitatea acestora! „Nu se regăsesc în regulament şi nici în caietul de sarcini întreţinerea canalizării pluviale şi a rigolelor, decolmatarea acestora”, a remarcat primarul Diaconu, care a fost de acord ca dezbaterea şi mai ales aprobarea acestuia să fie amânate.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email