Serviciul Public de Gospodărie Comunală (SPGC) a avut pentru acest an un program de lucrări ambiţios. De fapt, unele dintre lucrările programate a fi făcute anul acesta sunt rămase de anul trecut şi din anii anteriori, căci SPGC are o ordine a priorităţilor în lucrările pe care le face, iar cele rămase într-un an sunt prioritare pentru anul viitor. Pentru 2016, Serviciul de Gospodărie a finalizat aproape programul aprobat de Consiliul Local. „Am cam făcut tot, nu ne-a lăsat ploaia să terminăm totul. Am lucrat pe strada Regimentului, spre exemplu, dar a trebuit să ne oprim din cauza ploii. Sperăm că vremea ne va lăsa să finalizăm toate lucrările din program”, ne-a spus primarul Constantin Panţurescu.