Serviciul de Gospodărie, cumpărături de 4,58 miliarde

Ziua de 26 iunie este una extrem de importantă pentru Serviciul Public de Gospodărie Comunală (SPGC), pentru că este data în care vor avea loc trei licitaţii extrem de importante, pe bani mulţi, pentru materialele necesare activităţii din acest an a instituţiei. Astfel, după ce SPGC a anunţat din februarie intenţia de a cumpăra combustibil şi materiale, anunţurile pentru licitaţii au apărut abia ieri pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP). Suma pe care SPGC şi-a propus să o cheltuiască pentru aceste achiziţii este de 4,58 miliarde de lei, aproximativ 100.000 de euro, şi nu include banii pe care Serviciul Public i-a estimat pentru costul motorinei. Licitaţia pentru achiziţia de combustibil nu a apărut încă pe SEAP.
Între 5000 şi 6500 de tone de piatră de calcar
Serviciul Public vrea să cumpere între 5000 şi 6500 de tone de piatră de calcar, astfel – „valoarea minimă a intervalului reprezintă valoarea estimată a prezentei proceduri în funcţie de care se vor elabora şi evalua ofertele. Valoarea maximă reprezintă valoarea estimată ce conţine şi valoarea posibilelor suplimentări”, potrivit SEAP. Opţional, contractul se poate prelungi cu patru luni în anul 2014. Valoarea estimată a acestui contract este 190,000 – 247,000 lei, data şi ora deschiderii ofertelor – 26 iunie, orele 13:00, iar criteriul de evaluare, preţul cel mai scăzut.
750 de tone de pudră de calcar
Al doilea contract scos ieri la licitaţie pe SEAP este pentru „achiziţie pudră de calcar” astfel – „minim 700 tone – maxim 750 tone, valoarea minimă a intervalului reprezintă valoarea estimată a prezentei proceduri în funcţie de care se vor elabora şi evalua ofertele. Valoarea maximă reprezintă valoarea estimată ce conţine şi valoarea posibilelor suplimentări. Valoarea estimată a contractului, fără TVA, este între 91,700.00 şi 98,250.00 lei”, opţional contractul putând fi prelungit cu patru luni în anul 2014. Ofertele pot fi depuse până pe 26 iunie, ora 9,00, urmând să fie deschise în aceeaşi zi la orele10,00. Şi aici criteriul de atribuire a licitaţiei este preţul cel mai scăzut.
1800 de tone de pietriş
Ultimul contract scos ieri la licitaţie pe SEAP este cel pentru achiziţie pietriş, următoarele sorturi: 4-8mm: minim 800 tone – maxim 1800 tone 8-16mm: minim 750 tone – maxim 1750 tone. Ca şi la celelalte două licitaţii, „valoarea minimă a intervalului reprezintă valoarea estimată a prezentei proceduri în funcţie de care se vor elabora şi evalua ofertele. Valoarea maximă reprezintă valoarea estimata ce conţine şi valoarea posibilelor suplimentări”, iar opţional contractul poate fi prelungit cu patru luni în anul viitor.
Valoarea estimată a achiziţiei este cuprinsă între 49,600 – 113,600 lei, iar ofertele vor fi deschise la orele 13,00. Şi aici criteriul de atribuire este preţul cel mai scăzut.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email