În luna martie a anului trecut, Autoritatea de Reglementare pentru Serviciile Comunitare soma Primăria Curtea de Argeş să înfiinţeze Serviciul de dezinsecție, dezinfecție și deratizare. În luna mai, Consiliul Local aproba “Studiul de oportunitate privind modalitatea de gestiune a Serviciului de dezinsecție, dezinfecție și deratizare, pentru aprobarea modalității de gestiune și pentru aprobarea Contractului de servicii”.
Din peste un an e în vigoare această decizie locală, degeaba. Conform Regulamentului de organizare şi funcţionare a Serviciului Public nou înfiinţat, dezinfecţia, dezinsecţia şi deratizarea se fac periodic, o dată pe lună, trimestrial, sau de câte ori e nevoie pentru stingerea unui focar de infecţie, iar costurile sunt suportate de Primărie pentru locurile de joacă, parcuri, instituţii publice, etc., şi de proprietari în cazul spaţiilor comune din blocuri, etc.
De dezinfecţie, dezinsecţie şi deratizare s-au putea ocupa Societatea de Salubritate sau Serviciul Public de Gospodărie Comunală (SPGC), legea permiţând delegarea directă către o societatea cu capital social integral al unităţii administrativ teritoriale, cum este Societatea de Salubritate, sau unui serviciu public de interes local, cum este SPGC.
Cum Serviciul de dezinsecție, dezinfecție și deratizare un funcţionează, ţânţarii şi şobolanii au invadat oraşul.