Serviciul de Ambulanţă din Curtea de Argeş se confruntă cu mai multe probleme cauzate de lipsa personalului. De cele mai multe ori problemele apar în perioada verii, atunci când salariaţii îşi iau concediile de odihnă. Pentru ca activitatea să se desfăşoare normal ar mai fi nevoie de trei asistenţi, dar şi de doi şoferi. „Ne confruntăm în această perioadă cu o lipsă de cadre, mai ales că acum oamenii îşi iau concediile de odihnă. Sunt situaţii când avem doar doi asistenţi pe tură, în condiţiile în care în mod normal ar trebuie să avem minim 3 – 4 asistenţi pe o singură tură. Până acum ne-am descurcat, deşi am avut foarte multe solicitări. Am avut noroc că acestea nu s-au suprapus şi au fost de regulă una după cealaltă, pentru că ne descurcam foarte greu. Am fost sprijiniţi şi de colegii de la SMURD, cu care colaborăm foarte bine. Mai avem nevoie de 3 asistenţi şi doi şoferi pentru ca activitatea să se desfăşoare în condiţii cât de cât bune. Cel mai rău este că lumea nu cunoaşte aceste lucruri şi de multe ori oamenii nu înţeleg de ce întârziem”, a spus dr. Marius Popescu, medic coordonator la Serviciul Ambulanţă Curtea de Argeş. De asemenea, în perioada următoare, conducerea Serviciului de Ambulanţă intenţionează să readucă în municipiul nostru o nouă ambulanţă, ce urmează să fie folosită pentru consultaţii la domiciliul pacienţilor. O maşină de acest fel este dotată cu EKG, defibrilator, tuburi de oxigen, genţi de urgenţă şi staţie radio. „Facem demersuri să readucem o astfel de maşină la Curtea de Argeş, care a mai fost şi în anii trecuţi. De aceasta ar putea beneficia orice pacient care nu doreşte să vină la spital. Mai mult decât atât, serviciile oferite sunt gratuite. Oamenii trebuie să ştie clar că pentru un consult la domiciliu nu trebuie să plătească nimic”, a mai spus dr. Marius Popescu.