În urma promovării concursului organizat de către Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, colonelul Nițu Marius a fost numit în funcția de adjunct al inspectorului șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Puică Nicolae” al județului Argeș, începând cu data de 01.08.2022, se arată într-un comunicat al ISU Argeș.
Născut în anul 1977, ofițerul este absolvent al Universității din Pitești – Facultatea de Științe Economice, Juridice și Administrative în anul 2004, dar și al programului de masterat în Managementul Strategic al Resurselor Umane în 2009.
Cu o carieră militară de peste 14 ani în arma „Pompieri” la ISU Argeș, colonelul Nițu Marius și-a desfășurat activitatea la Compartimentul Achiziții Publice și în cadrul Serviciului Logistic, unde a îndeplinit funcția de Șef de serviciu I timp de aproape 4 ani.
Ofițerul deține o vastă experiență profesională, remarcându-se prin profesionalismul și implicarea cu care a gestionat logistica instituției noastre, dând dovadă de cunoaștere pe deplin a semnificației premisei: “Logistica nu a câştigat nicio bătălie, dar niciun război nu s-a câştigat fără logistică”.
Echipa managerială a ISU Argeș este completă, toți ofițerii fiind titulari pe funcții, după cum urmează:
– inspector șef – colonel Olar Bogdan;
– prim adjunct al inspectorului șef – colonel Berevoescu Alin;
– adjunct al inspectorului șef –colonel Nițu Marius.