Şedinţă de Consiliu Local tot cu hârtii

Astăzi are loc şedinţa ordinară a lunii mai a Consiliului Local Curtea de Argeş. Fiind programată la două zile după alegerile europarlamentare şi pentru preşedinţia Consiliului Judeţean, întâlnirea este una lejeră, pe ordinea de zi figurând doar şase puncte. Dintre acestea, unul se referă la acordarea unor diplome de recunoştinţă pentru cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsnicie.
Ar fi trebuit ca aceasta să fie şedinţa în care să nu mai fie hârtii pe masa consilierilor, dat fiind faptul că fiecare a primit câte o tabletă cadou de la primar. 200 de milioane au costat tabletele Samsung, de bună calitate, pe care aleşii trebuiau să citească materialele de şedinţă. Din motive ciudate, tabletele rămân nefolosite, iar consilierii vor veni la şedinţă tot cu dosarele de hârtie din care vor citi proiectele de hotărâri şi referatele care le însoţesc. În sala de şedinţă nu există internet wireless, deşi un proiect scump a fost pus în aplicare acum câţiva ani, şi toate instituţiile importante din oraş ar trebui să aibă net wireless, căci banii daţi nu au fost deloc puţini atunci. Primarul Nicolae Diaconu a spus că nu e o problemă asta, căci un router de putere maximă a montat şi firma lui Sebastian Ghiţă, bossul RTV, firma care a montat camerele de supraveghere la Curtea de Argeş. Şi totuşi, ceva probleme sunt, pentru că nici acum nu e internet în sala de şedinţe a Primăriei. Sigur, plus că nu toţi consilierii au aflat în cele două luni de când au primit moca tabletele ce sunt ele şi la ce folosesc. (L.I.)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email