Ordonanţa de Urgenţă privind schimbarea tuturor şefilor instituţiilor deconcentrate, emisă de Guvern săptămâna trecută, îi nemulţumeşte pe reprezentanţii Alianţei Naţionale a Sindicatelor Bugetarilor „SED LEX” . Actul normativ prevede
desfiinţarea posturilor de directori de deconcentrate şi înlocuirea lor cu directori contractuali. Nemulţumirea acestora porneşte de la faptul că, prin respectiva Ordonanţă, Guvernul anulează toate prevederile referitoare la cariera funcţionarilor publici, continuitatea în funcţie obligând la regimentare politică pentru a obţine o funcţie de conducere în administraţia publică.
În speranţa că mai pot face ceva pentru funcţionarii publici argeşeni, la începutul acestei săptămâni Comitetul Director al Alianţei Naţionale a Sindicatelor Bugetarilor „SED LEX”, filiala Argeş, s-a întrunit cu reprezentanţii Asociaţiei pentru Drepturile Funcţionarilor Publici. În cadrul întâlnirii s-a hotărât sesizarea Curţii Constituţionale prin intermediul Avocatului Poporului şi chiar sesizarea organismelor internaţionale competente, cum ar fi Comisia Europeană, în ceea ce priveşte respectarea drepturilor salariaţilor. La şedinţă s-a discutat chiar posibilitatea intentării unor plângeri penale împotriva tuturor membrilor Guvernului pentru abuz în serviciu şi abuz în drept.