Secțiunea 5 a autostrăzii Sibiu-Pitești este în grafic. Stadiul fizic al lucrărilor pe lotul Pitești-Curtea de Argeș este de 28%.

”Suntem în grafic, dar se poate accelera ritmul pe Secțiunea 5 Sibiu-Pitești”, scrie Asociația Pro Infrastructură (API), cea mai importantă organizație nonprofit din România care monitorizează proiectele majore de infrastructură de transport (infrastructură rutieră, feroviară, metrou și aviație).

”În iulie vă spuneam că suntem foarte dezamăgiți de progresul în teren și de atitudinea antreprenorului general, WeBuild, unul din cei doar câțiva pe care-i considerăm serioși. La final de an, șantierul este cât-de-cât în grafic dar este loc de (mult) mai bine.

În octombrie, CNAIR a raportat un stadiu fizic oficial de 23,70% la un an după emiterea ordinului de începere lucrări din 01.09.2021. În prezent, după ce vedem din dronă, s-a ajuns la 26-28%. Constructorul nu are voie să nu respecte generosul termen contractual de 4 ani de execuție.

Într-adevăr, lotul nu este ușor. Are peste 30 de km și, deși nu traversează un relief accidentat, traseul croșetează prin zone mlăștinoase și/sau inundabile pe lângă acumulările de pe Argeș. Asta se traduce în terasamente (ramblee) foarte înalte, podețe fără număr și peste 5 kilometri de poduri și viaducte pe autostradă (nu socotim pasajele peste A1 și pe cele din nodurile rutiere)”, se arată într-o postare pe facebook a Asociației, care consideră 2022 ”un an mediocru pe acest șantier”.

În același timp, 2023 ar putea aduce o viteză în plus celor de la WeBuild, apreciază sursa citată, mai ales în perspectiva startului pe Secțiunea 3 Sibiu-Pitești, Tigveni-Cornetu, cel mai mare contract pe care CNAIR l-a atribuit prin licitație în istoria sa: 5,32 miliarde lei pentru 37,4 km. CNAIR promite că emite ordinul de începere în februarie 2023, antreprenorul având la dispoziție 12 luni de proiectare și 45 de execuție.

Foto Asociația Pro Infrastructura

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email