„România vede prima luminiță la capătul primului tunel de autostradă pe Secțiunea 4, Tigveni – Curtea de Argeș”, scrie marți secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Ionel Scrioșteanu, într-o postare pe facebook.
„Sunt pe șantierul 𝗦𝗲𝗰𝘁𝗶𝘂𝗻𝗶𝗶 𝟰: 𝗧𝗶𝗴𝘃𝗲𝗻𝗶 – 𝗖𝘂𝗿𝘁𝗲𝗮 𝗱𝗲 𝗔𝗿𝗴𝗲𝘀 a 𝗔𝘂𝘁𝗼𝘀𝘁𝗿𝗮𝘇𝗶𝗶 𝗦𝗶𝗯𝗶𝘂 – 𝗣𝗶𝘁𝗲𝘀̦𝘁𝗶 #𝗔𝟭, unde tunelului Alina se apropie de final iar săptămâna viitoare vom vedea “luminita” de la capătul acestuia spre Sibiu și unde a fost mutat cofragul hidraulic de la Tunelul Daniela la Tunelul Alina și au început procedurile de montare a acestuia în vederea turnării primului segment de tunel cu betonul final de rezistență.
Stadiul lucrărilor este următorul:








Deși lucrările pe această secțiune au început în vara anului trecut, progresul fizic al acestora se află în avans față de grafic și de termenul de finalizare (2027), fiind la 62%.
Antreprenorul are mobilizate în șantier 600 persoane și 190 utilaje și echipamente de construcții”, conform sursei citate.