Se vând animale ilegal în oraşul nostru


Mirosuri infecte, zgomote animalice şi mult jeg. Asta aduc cu ei vânzătorii de animale, care îşi etalează marfa pe unde apucă, din cauza faptului că târgul de animale care se desfăşura săptămânal la Curtea de Argeş a fost închis, pentru că nu avea autorizaţie de funcţionare. Chiar şi aşa, tot mai mulţi comercianţi de animale vin cu maşinile pe strada Râmnicu Vâlcea sau pe celelalte străduţe din zona respectivă, unde îşi aşteaptă clienţii. În ultima perioadă, am primit la sediul redacţiei foarte multe sesizări de la argeşenii care locuiesc în această zonă, care se plâng de mizeria lăsată în urmă de negustorii de animale. „Vă spun că eu nu mai rezist în aceste condiţii. În fiecare zi de joi este dezastru ce se întâmplă aici. E gălăgie, toată lumea ţipă. Dar cel mai mult ne deranjează mizeria care rămâne în urma comercianţilor. Este un miros îngrozitor, mai ales în zilele de vară. Trebuie neapărat să se facă ceva cu această problemă”, spune Vasile G., unul dintre argeşenii care locuiesc în zona respectivă.

„Este o situaţie destul de delicată”

Reprezentanţii autorităţilor locale spun că o soluţie pentru rezolvarea acestei probleme ar putea fi o colaborare strânsă cu organele de poliţie, care trebuie să organizeze mai multe controale în zona respectivă. „Mai ales pentru cei care locuiesc acolo, sunt convins că este o situaţie destul de delicată. Nimeni nu a venit să ne sesizeze în scris problema, însă din câte am înţeles sunt comercianţi care şi-au făcut un obicei din a lega porcii de gardurile oamenilor, fac o mizerie de nedescris şi bănuiesc că şi mirosul este unul insuportabil. Cred că o soluţie pentru rezolvarea acestei probleme o reprezintă o colaborare strânsă cu reprezentanţii poliţiei”, a spus Costinel Vasilescu, viceprimarul municipiului Curtea de Argeş. Oamenii care locuiesc pe strada Poştei se plâng că le-au fost distruse gardurile proprietăţilor, iar şanţurile de pe marginea drumului sunt pline cu tot felul de mizerii. „Vin negustorii dimineaţa devreme şi trag maşinile pe aici pe marginea străzii. Aruncă în şanţ tot gunoiul. De foarte multe ori suntem nevoiţi să facem curăţenie, pentru că altfel s-ar înfunda de tot. La câţiva vecini, care stau mai sus pe stradă le-au rupt şi ulucile de la gard”, spune un bărbat care locuieşte pe strada Poştei.

Se efectuează frecvent controale în zona respectivă

În zona târgului, organele de poliţie efectuează verificări săptămânale, pentru depistarea comercianţilor de animale, care vând în locuri nepermise. „Frecvent efectuăm controale în zona târgului de animale în colaborare cu reprezentanţii Direcţiei Sanitar-Veterinare, pentru păstrarea ordinii şi siguranţei publice. Persoanele care nu respectă normele pentru vânzarea de animale sunt sancţionate cu sume cuprinse între 300 lei şi 2.000 lei. Comercianţii trebuie să înţeleagă că nu au voie să vândă animale decât în locurile special amenajate. Cum ei nu respectă acest lucru la sesizarea noastră, cei din cadrul Direcţiei Sanitar Veterinară îi amendează”, a spus comisarul şef, Traian Ene, şeful Biroului Ordine Publică din cadrul poliţiei Curtea de Argeş. După ce târgul de cereale a fost mutat pe platoul betonat, această zonă a devenit foarte aglomerată. Foarte multe autoturisme care aparţin argeşenilor care vin în târgul de cereale sunt parcate pe marginea drumului, iar carosabilul este plin de mizerie.

„Cei care sunt prinşi vor fi amendaţi”

„Ştiu şi eu faptul că în fiecare zi de joi vin pe străduţele acelea comercianţii de animale. Se fac săptămânal controale, iar cei care sunt prinşi sunt amendaţi. Însă, vreau să spun că nu intră sub răspunderea mea ceea ce se întâmplă cu aceşti negustori, pentru că ei nu stau în interiorul târgului. Eu nu îi primesc în târg, pentru că oricum această zonă este foarte aglomerată după mutarea târgului de haine second-hand”, ne-a informat Ana Hiru, directorul Serviciului Public Pieţe, Târguri şi Oboare Curtea de Argeş.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email