Indiferent de soarta societăţii care furnizează apa la Curtea de Argeş, Aquaterm SA, societate care aparţine Consiliului Local, tarifele vor creşte. Dacă serviciul public de apă canal va fi delegat RAJA Constanţa, preţul va creşte, dacă va rămâne la Aquaterm, la fel. „După ce intrăm în legalitate (după ce Consiliul Local deleagă gestiunea serviciului către SC Aquaterm – n.a.) trebuie să cerem o creştere a tarifului de 20 – 25%”, a spus administratorul societăţii, Gabriel Nastea. Consilierul local liberal Cristian Mitrofan, are însă o altă părere. „Decât să creştem preţul mai bine stopăm pierderile, care şi aşa sunt foarte mari”, a spus acesta. Gabriel Nastea declară că „pierderile sunt foarte mari, un procent de 20% e luat în calcul dar în realitate procentul e mult mai mare, peste 50%”.