Se rezolvă canalizarea pluvială în zona Posada


Angajaţii Serviciului Public de Gospodărire Comunală lucrează, în aceste zile, la extinderea reţelei de canalizare pluvială în zona Posada. Trotuarul de aici a devenit un adevărat şantier, pentru că pavelele au fost scoase şi se sapă de zor. “În această zonă nu a existat niciodată canalizare şi din acest motiv, de fiecare dată când ploua, parcarea din faţa Hotelului Posada, devenea un adevărat lac”, explică Gabriel Nastea, reprezentantul SPGC. Canalizarea va fi extinsă pe o lungime de aproximativ 300 de metri, de la Posada şi până în zona Complexului Unic. “Este o lucrare destul de complexă şi sperăm să încheiem cât mai repede. După ce vor fi săpate şanţurile şi vom monta conductele, o să începem să reparăm trotuarul”, a adăugat Gabriel Nastea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email