Se repartizează spaţiile pentru comercianţii din bâlciul de Sfântă Mărie

Mâine, angajaţii Serviciului Public Pieţe, Târguri şi Oboare (S.P.P.T.O.) vor repartiza locurile comercianţilor care vor veni în bâlciul anula de Sfântă Mărie. „Am pregătit spaţiile pe care le vom repartiza comercianţilor. Am mai adus şi câteva maşini de piatră acolo unde era nevoie şi am curăţat zona. Am primit foarte multe solicitări, chiar şi 10 persoane pe zi ne sunau pentru închirierea unui spaţiu. Avem până acum aproximativ 200 de solicitări pe care le vom verifica. Vreau să îi asigur pe oameni că este spaţiu suficient pentru toţi. Noi vom încerca să împărţim spaţiile la fel ca şi anul trecut, pentru a nu exista neînţelegeri între comercianţi. Am văzut deja că au venit utilaje din parcul de distracţii, dar bâlciul propriu zis va începe după 10 august”, a spus Ana Hiru, director S.P.P.T.O.. În perioada în care se va desfăşura bâlciul tradiţional de Sfântă Mărie, comercianţii de haine second-hand vor fi mutaţi din nou în apropierea Stadionului Municipal, acolo unde au stat câţiva ani de zile. „Săptămâna aceasta târgul second-hand se va desfăşura tot în locul târgului de animale şi cereale. Însă, săptămâna viitoare comercianţii vor fi mutaţi provizoriu în vechea locaţie”, ne-a informat reprezentantul S.P.P.T.O.. Comercianţii din târgul second-hand s-ar bucura dacă ar rămâne în continuare în apropierea Stadionului Municipal, însă reprezentanţii autorităţilor locale nu sunt de acord cu acest lucru, pentru că acolo urmează să se construiască noua sală de sport a municipiului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email