Se pun pavele pe aleile din parcul Fântâna lui Manole

Parcul Fântâna lui Manole din Curtea de Argeş este un punct principal de atracţie pentru turiştii care vin la Curtea de Argeş pe 15 august, când este hramul Mănăstirii. Parcul, situat în apropierea monumentului, adăposteşte celebra Fântână a Meşterului Manole, iar pelerinii se retrag după slujbă acolo. Autoritățile locale fac lucrări în parc astfel încât turiștii să se simtă cât mai bine.

„Am început să reconfigurăm aleile din parc. O să scoatem toate bordurile şi o să le înlocuim şi o să punem pavele peste tot”, ne-a spus Ioan Ghiţă, directorul Serviciului Public de Gospodărie Comunală (SPGC).

Pentru că se apropie 15 august, ziua când populația municipiului Curtea de Argeș se dublează, administrația locală a curățat parcul. „Pentru că vor veni mulţi turişti la Curtea de Argeş de Sf. Mărie, am curăţat parcul, am tuns iarba şi gardul viu, astfel încât să-i primim pe cei care vin aici cum se cuvine”, mai spune directorul SPGC.

Schimbarea tuturor bordurilor şi montarea pavelelor pe aleile din parcul Fântâna lui Manole ar putea dura mai mult de o săptămână, dar muncitorii de la SPGC  lucrează în fiecare zi pentru ca lucrarea să fie gata cât mai repede. P entru schimbarea aleilor a fost făcut un proiect, iar arhitectul care l-a realizat a decis că pavelele vor avea culoarea gri, ca să încadreze în peisaj.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email